O nouă taxă pentru chiriași a fost propusă la nivel federal în Germania, țară în care locuiesc peste un milion de români, fapt ce a reaprins dezbaterea privind accesul la locuințe sociale. Ministrul federal al construcțiilor solicită landurilor introducerea unei taxe suplimentare pentru chiriași, în funcție de venitul lor.
Inițiativa aparține chiar ministrei federale a Construcțiilor, Verena Hubertz, ce a cerut landurilor germane să introducă această taxă asupra persoanelor care, deși au obținut inițial o locuință subvenționată în condiții legale, au ajuns ulterior să aibă venituri peste limitele prevăzute de lege.
Citește și : Explozie puternică urmată de incendiu într-un magazin. 8 morți și doi răniți VIDEO
Ministra a oferit ca model landul Hessa, ce aplică această reglementare din anul 2016 sub numele de „taxă pentru subocupare”. Astfel, chiria este majorată progresiv, în funcție de nivelul veniturilor, pentru persoanele care nu îndeplinesc criteriile de acces la locuințe sociale.
Hubertz susține că nu este justificat ca chiriași ce au venituri ridicate să continue să beneficieze de locuințe finanțate din fonduri publice fără niciun fel de ajustare a costurilor, potrivit Merkur.
Propunerea vine în contextul în care, potrivit Asociației Germane a Chiriașilor, numărul locuințelor sociale a scăzut la jumătate între 2006 și 2025 și a ajuns la aproximativ 1,1 milioane.
Cererea pentru astfel de locuințe, pe de altă parte, a crescut constant pe fondul scumpirii chiriilor și al lipsei de alternative accesibile.
Sistemul permite, în prezent, verificarea venitului numai la momentul atribuirii locuinței. După ce în locuință vin chiriași, nu mai există vreun mecanism de control ulterior. Astfel, chiar dacă veniturile cresc, chiria rămâne la nivelul subvenționat.
Propunerea ministrului federal este susținută și la nivel local, după ce senatorul pentru construcții din Berlin, Christian Gaebler, a declarat că pledează pentru reintroducerea taxei și în capitală, având în vedere că lipsa unui control post-mutare a dus la blocarea accesului la locuințe sociale pentru persoanele aflate cu adevărat în dificultate.
Limitele de venit pentru chiriași sunt stabilite prin Legea privind promovarea locuințelor, cunoscută sub denumirea WoFG. Pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană pragul este de 12.000 de euro venit anual, iar pentru două persoane limita este de 18.000 de euro.
Citește și : Se schimbă bancomatele. Cu ce sunt înlocuite clasicele ATM-uri
Depășirea acestor praguri nu atrage în prezent nicio consecință automată asupra chiriei, situație pe care autoritățile federale doresc să o corecteze.