Victor Ciutacu a anunțat că a câștigat procesul intentat de faimosul procuror Portocală. Reamintim că jurnalistul România Tv fusese dat în judecată de Mircea Negulescu pentru că i-ar fi ”șifonat” imaginea.
”Astăzi am mai câștigat un proces, cel intentat de faimosul procuror Portocală. Pentru că i-aș fi șifonat imaginea de profesionist al dreptului. Pe cale de consecință, mai am de încasat încă 357 lei, pe lângă alți 357 lei după sentința la fond.
Drept care Mircea Negulescu va primi o notificare în acest sens. Direct de la Oana Anghel, care se încăpățânează să nu-și abandoneze clientul damblagiu și cu gură mare.
Sper că va plăti și nu va proceda aidoma colegului său de trust, infractorul eliberat condiționat”, a transmis realizatorul România Tv.
În aceeași postare, Ciutacu a menționat că a obținut o hotărâre favorabilă și într-un alt proces civil, de această dată cu Ancuța Cârcu. Instanța a decis ca aceasta să îi plătească suma de 357 de lei.
”Dacă tot veni vorba, am câștigat și ieri un proces civil, cel cu Ancuța Cârcu. Doamna lansată în viața politică de Corneliu Vadim Tudor și autorelansată pe piața cremelor de față care lasă cratere-n piele. Care a fost umflată de Miliție în acest sens. Am de luat și de la ea, va primi notificarea la adresă. Tot 357 lei îmi datorează și ea.
Una peste alta, când câștig, nu prea am de încasat. Când pierd, însă, mă cocoșează onoratele instanțe cu despăgubirile.. Zici că găsit bani pe stradă. Dar măcar, pe puterea precedentului, poate se mai abțin procesomanii. Deși mă cam îndoiesc…”, a transmis Victor Ciutacu pe rețelele de socializare.