De ce „boală” suferă angajații îngrijorați că inteligența artificială le va lua locul de muncă

Chiar dacă dovezile care sugerează că inteligența artificială a dus la pierderi semnificative de locuri de muncă sunt deocamdată reduse, subiectul a generat numeroase discuții și dezbateri. Un grup de cercetători propune ca aceste îngrijorări să fie desemnate printr-un termen medical.
Bianca Bocioacă
19 feb. 2026, 23:46
De ce „boală” suferă angajații îngrijorați că inteligența artificială le va lua locul de muncă
Inteligența artificială bagă spaima în angajați

Cercetarea publicată în revista Cureus notează că angajații suferă tot mai mult din cauza stresului provocat de teama constantă de a fi înlocuiți de inteligența artificială și că situația a devenit atât de gravă încât are nevoie de un termen propriu.

Cercetătorii propun ca această nouă formă de anxietate să fie numită „tulburare de înlocuire prin AI” (AI replacement dysfuncion, sau AIRD).

Autorii definesc termenul ca fiind menit să „descrie suferința psihologică și existențială ce poate fi resimțită de persoane confruntate cu amenințarea sau realitatea pierderii locului de muncă din cauza inteligenței artificiale (AI)”.

Citește și: Lista celor 20 de joburi care nu pot fi înlocuite de inteligența artificială. Datele unei analize

Aceștia enumeră mai multe simptome comune care pot fi asociate tulburării, printre care anxietate, insomnie, depresie și confuzie identitară, și spun că acestea „pot reflecta temeri mai profunde legate de relevanță, sens și capacitatea de angajare în viitor”. AIRD poate conduce la provocări suplimentare, precum tulburări psihice sau abuz de substanțe, arată cercetătorii.

Angajați îngrijorați că vor fi înlocuiți de inteligența artificială

Conceptul vine pe fondul unei anxietăți tot mai răspândite în rândul angajaților. Un sondaj realizat de Reuters în colaborare cu Ipsos arată că 71% dintre respondenți se tem că AI va lăsa „prea mulți oameni fără locuri de muncă în mod permanent”.

Un studiu al Pew Research Center indică faptul că mai mult de jumătate dintre americani sunt preocupați de impactul AI asupra propriilor slujbe, iar persoanele cu venituri mici și medii sunt cele mai pesimiste în privința perspectivelor profesionale.

În plus, o cercetare publicată în revista medicală JAMA arată că angajații din domenii vulnerabile la automatizare raportează niveluri mai ridicate de stres și emoții negative comparativ cu alte categorii profesionale.

Citește și: Concedieri masive în IT. Programatorii care au creat Inteligența Artificială, concediați din cauza ei: ”Au făcut o unealtă care, acum, îi afectează direct”

Deși puține concedieri au fost atribuite direct implementării AI, mai multe companii au invocat tehnologia în contexte de restructurare. Potrivit analizelor citate de Gizmodo, pozițiile de tip „entry level” sunt printre cele mai expuse riscului de automatizare.

Tinerii aflați la început de carieră întâmpină dificultăți tot mai mari în a-și găsi un loc de muncă stabil, iar o parte din acest fenomen este pusă pe seama faptului că firmele preferă să automatizeze sarcini repetitive sau administrative, în loc să angajeze personal nou.

În acest moment, AIRD nu este un diagnostic clinic recunoscut oficial. Totuși, autorii studiului au propus un cadru de identificare, inclusiv un chestionar de screening care ar putea ajuta specialiștii să detecteze simptomele asociate.

În ceea ce privește tratamentul, cercetătorii sugerează că intervențiile ar trebui stabilite individual de fiecare clinician. Printre opțiunile menționate se numără terapia cognitiv-comportamentală și tehnicile de restructurare cognitivă, menite să ajute pacienții să își consolideze reziliența psihologică și să își redefinească identitatea profesională într-un context dominat de schimbări tehnologice rapide.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Kelemen Hunor, cel care voia să amâne cu 2 ani stadioanele Dinamo, Farul și FC Argeș, chemat la raport de Peter Magyar, noul șef de la Budapesta. De ce a fost convocat în Ungaria
Capital.ro
Dispar mașinile pe benzină și diesel? Decizie în UE din 2035. Schimbare privind interdicția motoarelor termice
Playtech.ro
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele de preț sunt însemnate
Adevarul
„Nu mă duc eu de bună voie”. Un interlop căutat de cinci ani, după ce a desfigurat un tânăr, face live-uri pe TikTok
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj