Calendar ortodox 24 februarie 2026. Ce mare sărbătoare religioasă este de Dragobete. Zi cu multe superstiţii: Nu se spală, nu se coase, nu se munceşte în grădină!

CALENDAR ORTODOX 24 FEBRUARIE 2026. In timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, in anul 1204, o parte din capul Sfantului Ioan Boteazatorul si l-au dus in Franta, asezandu-l intr-o biserica din Amiens, unde se afla si astazi.

Ortodoxe
Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul

Greco-catolice
Întâia și a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

Romano-catolice
Fer. Marcu de Marconi, pr.

Alte articole

Rezultate Loto 22 februarie 2026. Trageri speciale de Dragobete. Loteria a suplimentat fondul de câștiguri

Prăjitura cu care să-ți surprinzi iubitul de Dragobete. Rețeta ieftină și ușor de pregătit

Calendar ortodox 24 februarie 2026. Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită de Biserică la 24 februarie.

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului a propovăduit în pustia Iordanului rugăciunea și postul, pocăința sinceră și mărturisirea păcatelor.

Când Sfântul Proroc Ioan propovăduia pocăința, Galileea era condusă de Irod Antipa, care era căsătorit cu fiica emirului Arabiei și, îndepărtând-o pe aceasta, s-a căsătorit cu soția fratelui său Filip, Irodiada. Legătura se pare că dura încă de când fratele său, Filip, era în viață, făcându-se Irod ‘ca un răpitor desfrânat și amestecător de sânge’. (Viețile Sfinților)

Ce se întâmplă cu vremea după episodul de viscol. Meteorologii anunță 14 grade

Irod Antipa era mustrat de Sfântul Proroc Ioan pentru relația pe care o avea cu soția fratelui său Filip, Irodiada, zicându-i: ‘Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău’ (Marcu 6, 18). Pentru certarea publică a regelui, Sfântul Ioan a fost întemnițat în cetatea Sevastia, din Samaria.

În Sevastia, la ordinul lui Irod, soldații au năvălit în beciurile palatului și i-au tăiat capul Sfântului Ioan pe când acesta se ruga. Trupul său a fost luat în taină de ucenici și îngropat, însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns și necinstit.

Calendar ortodox 24 februarie

‘Despre aceasta știa numai femeia lui Huza, economul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomenește în Evanghelia lui Luca. Aceea, având jale de uciderea cea nevinovată a Sfântului Marelui prooroc Ioan și de batjocura ce se făcuse cinstitului său cap, l-a luat de acolo noaptea, în taină, și, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Când a auzit Irod vestea despre Iisus, a gândit împreună cu Irodiada, nu cumva a înviat Ioan? Căutând capul lui Ioan și negăsindu-l, nu se pricepeau ce să fie. Apoi a zis Irod către casnicii săi despre Iisus: ‘Ioan pe care l-am tăiat, acela s-a sculat din morți și pentru aceasta se lucrează puteri prin el’ ‘. (Viețile Sfinților)

În Eleon, în vasul de lut, a stat până în vremea Sfinților Mari Împărați Constantin și mama sa Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. De aici a trecut de la unul la altul, prin multe mâini, fiind lăsat de olar într-un vas cu apă care era pus într-un sicriu.

Rugaciunea de dimineata: Ce sa spui imediat ce te trezesti!

Trecând mulți ani, a fost descoperit la Emesa, îngropat într-o peșteră locuită de monahi, în jurul căreia se ridicase o mănăstire.

Capul Sfântului Proroc Ioan a fost găsit de arhimandritul acelei mănăstiri, Marcel, care l-a înștiințat de aceasta pe episcopul locului, Uranie. După dezgropare a fost așezat în sfântul altar al bisericii din cetate. Aceasta este cea de-a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

După mulți ani, cinstitul cap a fost dus în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane, a fost ascuns la Comane, la hotarul imperiului cu Armenia și îngropat acolo. De aici a fost adus, din nou, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul din Constantinopol.

Superstiţii de Dragobete, ziua când se fac vrăji de dragoste. De ce nu e bine să munceşti pe 24 februarie

Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, este sărbătorit de spiritualitatea populară pe 24 februarie, ziua în care Biserica Ortodoxă cinsteşte Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea, cu tradiţie milenară, care marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea). În unele legende, Dragobetele era fiul Babei Dochia, în alte tradiţii apuse, din vremea dacilor, tânărul era un zeu al dragostei. Pe vremuri, susţin specialiştii în Etnografie, această sărbătoare nu era prezentă în toate regiunile ţării.

Potrivit atestărilor, ea era cunoscută în zona de sud a României şi este una dintre sărbătorile ce prevesteşte începutul primăverii. Românii numeau sărbătoarea Dragobetelui şi „Logodna păsărilor”, deoarece în această zi păsările se împerecheau şi îşi făceau cuib.

În lumea satelor, această presupusă logodnă a păsărilor a fost adoptată simbolic de către oameni. Se credea ca păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere până la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil şi în lumea oamenilor, notează profesorul Ion Ghinoiu în lucrara “Sărbătorile la români”.

Zeul peţitor

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat “zânul dragostei”, zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce “se logodesc” în această zi.

Se culeg primele flori

În dimineaţa zilei de 24 februarie, pe vremea bunicilor, tinerii ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se strângeau în braţe. Fetele adunau flori de primăvară pe care le foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele şi tămâioarele erau păstrate până la Sânziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare. Exista credinţa că cele care nu făceau acest lucru, rămâneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala:

„Dragobetele sărută fetele!”.

Din zăpada netopită până la Dragobete, fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. Dragobetele trebuia ţinut cu orice preţ: dacă nu se făcea cumva Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma.

Februarie, cap de primăvară

În vechile calendare, explică etnologul Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală, luna februarie era considerată ultima de iarnă, iar ziua de 24, numită şi „cap de primăvară”, marca începutul anului agricol şi ieşirea ursului din bârlog. Prin câteva obiceiuri se anunţa sfârşitul iernii şi reînnoirea timpului. La 24 februarie se sărbătoreşte şi Dragobetele, considerat sărbătoarea iubirii, o tradiţie cu rădăcini în istoria tracilor. Această zi şi-a păstrat simbolistica şi în zilele noastre, devenind sărbătoarea românească a dragostei.

Pragul dintre anotimpuri

Începând cu 24 februarie, până după „zilele babelor”, asistăm la practicarea mai multor ritualuri. „Sărbătoarea este puternic legată de pragul trecerii dintr-un anotimp în celălalt. Prin obiceiurile şi practicile caracteristice acestei zile, Dragobetele atrage în special tinerii. În credinţa populară, Dragobetele este feciorul Babei Dochia. El reprezintă un element pozitiv în relaţia cu negativul simbolizat de Dochia. Ea reprezintă timpul care a îmbătrânit şi trebuie să moară. Este, de asemenea, şi un element aflat în neconcordanţă cu vremurile noi, cu timpul cel tânăr ce aşteaptă să renască. În literatura de specialitate, Dragobetele este comparat cu Eros sau Cupidon, fiind un simbol al iubirii în Panteonul românesc. Este vesel, iubitor şi reprezintă energia, vitalitatea şi tinereţea”, explică Doina Işfănoni.

Cine aude pupăza va fi harnic

În credinţa populară, pentru 24 februarie, s-au înrădăcinat o serie de superstiţii care sunt păstrate cu sfinţenie. De Dragobete nu se lucrează pentru că e rău de pocituri şi lovituri. Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt numeroasee. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

• Dacă plouă în ziua de Dragobete, primăvara va fi lungă şi frumoasă;

• Cine va auzi pupăza în ziua de Dragobete, va fi harnic tot anul;

• În această zi, de Dragobete, nu se coase, nu se spală, nu se merge la câmp, în schimb se face curaţenie pentru ca zilele ce vor urma sa aibă spor în toate;

• Dacă până la Dragobete nu a fost brumă, atunci nici nu va mai fi curând.

Urmarește RomaniaTV.net și pe