Munca zilieră impune înregistrarea electronică obligatorie a lucrătorilor și a activităților acestora. Zilierii pot lucra doar în anumite domenii, cum sunt agricultura, pescuitul, sau cateringul pentru evenimente. Nerespectarea cerințelor legale poate aduce amenzi de până la 6.000 lei, iar registrele electronice sunt esențiale pentru conformitate și evitarea sancțiunilor, scrie avocatnet.ro.
Ce trebuie reținut, pe scurt:
„Raportul de muncă dintre zilier și beneficiar sau un împuternicit al acestuia se stabilește în condițiile prevăzute la art. 2, prin acordul de voință al părților, fără încheierea, în formă scrisă, a unui contract individual de muncă”, prevede Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Legea este pusă în aplicare printr-o serie de norme, pe care le regăsim în Ordinul ministrului muncii nr. 831/2015.
Citeşte şi: Cum activezi sau dezactivezi RO-ALERT. Ghid complet pentru Android și iPhone (iOS)
Domeniile în care pot fi folosiți zilieri:
Utilizarea zilierilor în alte sectoare – cum ar fi construcțiile – este interzisă.
Citeşte şi: Digi RCS-RDS, anunţul momentului pentru toţi abonaţii din România. Ce se întâmplă cu facturile
Deși nu este necesar un contract scris, beneficiarii trebuie să completeze zilnic datele în Registrul electronic al zilierilor („Revizil”), administrat de Inspecția Muncii. Înregistrarea trebuie făcută înainte de începerea activității și include datele de identificare ale beneficiarului (CUI, sediu, coduri CAEN etc.), datele persoanei împuternicite, datele zilierului (CNP sau alt identificator pentru cetățeni străini), data și ora începerii activității, numărul orelor lucrate, remunerația brută și netă, confirmarea instruirii SSM.
Lipsa completării registrului poate fi sancționată cu amenzi de până la 6.000 de lei.
Potrivit legii, plata orară a zilierului nu poate fi mai mică decât valoarea pe oră a salariului minim brut pe țară. În prezent, în baza HG nr. 1.506/2024, remunerația minimă este de 24,496 lei/oră. Dacă salariul minim va crește în cursul anului 2026, va crește automat și plata minimă pentru zilieri. Pentru minori (15–18 ani), programul este limitat la șase ore pe zi și 30 de ore pe săptămână. Chiar dacă se lucrează mai puțin, plata se face pentru echivalentul a cel puțin opt ore.
Citeşte şi: Pensii mai mari de la 1 iulie 2026 pentru o categorie de români. Oficial: majorare de 3,7%
Regula generală este plata la sfârșitul fiecărei zile. Excepțional, plata poate fi făcută săptămânal sau lunar (dar nu la un interval mai mare de 30 de zile), doar dacă există acord scris între părți. Lipsa acestui acord este frecvent sancționată la controale. Dovada plății se face prin semnătura zilierului în registru și prin documente justificative înregistrate în contabilitate.
Pentru veniturile zilierilor, beneficiarul reține și plătește impozit pe venit – 10% şi contribuție la pensii (CAS) – 25%. Zilierul nu are obligații fiscale directe. Declararea și plata se fac prin formularul D112. Important: prevederile Legea nr. 376/2022 privind bacșișul se aplică doar salariaților, nu și zilierilor!
Munca zilieră se află anual în atenția inspectoratelor teritoriale de muncă. În cadrul unei campanii recente de control au fost verificate peste 400 de entități, fiind descoperite nereguli legate de neplata remunerației, lipsa înregistrării în registru, folosirea zilierilor în activități nepermise, neasigurarea condițiilor minime de securitate și sănătate.