Anunș important pentru milioane de români! Casa de Pensii publică lista indemnizațiilor și pensie pentru care are bani în 2026, precizând totodată beneficiile ce nu se mai acordă anul acesta.
Astfel, conform Legi 141/2025, în anul 2026, anumite indemnizații rămân în plată la nivelul stabilit pentru decembrie 2025. Este vorba despre următoarele:
Practic, pentru aceste drepturi, nu vor exista anul acesta majorări sau indexări cu rata inflației, ceea ce înseamnă că sumele vor rămâne aceleași ca la sfârșitul lui 2025.
Tot la nivelul din 2025 vor fi menținute pensile de serviciu, care vizează diverse categorii profesionale: grefieri, personal de specialitate din instanțe și parchete, personal aeronautic civil, funcționari publici parlamentari, membri ai Corpului diplomatic și consular, precum și pensionarii Curții de Conturi. Potrivit aceluiași act normativ, aceste pensii nu vor fi actualizate cu rata medie anuală a inflației.
De asemenea, prin OUG nr. 89/2025, se stabilește și că drepturile personalului medical implicat în acțiuni împotriva COVID-19 nu vor fi indexate.
Cât privește pensiile acordate datorită contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale, valoarea punctului de referință din sistemul public de pensii rămâne anul acesta la valoarea de 81 de lei. Asta înseamnă că pensiile din sistemul public nu vor fi majorate.
Potrivit estimărilor, Ministerul Muncii ar avea nevoie pentru indexarea pensiilor de cel puțin 3,5 miliarde de euro, sumă de care statul nu dispune deocamdată, potrivit newsweek.
Pe de altă parte, pentru a sprijini seniorii vulnerabili, statul ar putea acorda anul acesta ajutoarele unice, de tip one-off, pentru cei cu venituri mici. În 2025, pensionarii cu venituri sub 2.570 de lei au primit câte 800 de lei.
Pentru anul acesta, se intenționează extinderea plafonului până la care se plătesc ajutoarele one-off majorarea sumelor, după cum urmează:
Tot anul acesta, nu se plătesc indemnziații pentru primari, viceprimari și foști președinți de consiliu județean. De asemenea, nu se vor da indemnziațiile pentru urmașii persoanelor deportate de comuniști. De aceasta ar fi trebuit să beneficieze ”copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în trenul morții, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, în timpul deportării în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuința pe care o deținea, în timp ce a făcut parte din detașamentele de muncă forțat”, conform Ordonanței 105/1999. Acordarea ei a fost amânată pentru 1 ianuarie 2027.
Având în vedere decizia Guvernului României, de menținere a salariului minim brut pe ţară garantat în plată în perioada 01 ianuarie – 30 iunie 2026 la nivelul de 4.050 lei, pentru această perioadă: