După Isărescu, un consilier din BNR avertizează că vom munci până la adânci bătrâneţi. „Numărul pensionarilor speciali depășește 200 de mii, iar pensiile speciale se apropie la 1% din PIB. Nu mai este o joacă”. Și aceasta este doar una dintre pietrele de moară care au dus la actuala situație: „În ultimii doi ani economia a crescut cu 0,8% și, respectiv, 0,6% din PIB, foarte departe de un nivel mulțumitor”, spune Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu.
„Societatea va trebui să exercite presiuni pentru a demara reforma administrativ – teritorială și a avea măcar orizontul unei restructurări semnificative a acesteia. Aș aștepta ceva rezultate palpabile și în sectorul întreprinderilor de stat, deși am firave speranțe că se va ajunge la privatizarea sau închiderea celor neviabile, într-un orizont de timp rezonabil”.
Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, alternativa este teribilă: întărirea funcției extractive a instituțiilor să se auto-alimenteze, iar România să se scufunde în sărăcie și irelevanță”, încheie Rădulescu, care cere „o trezire a clasei politice și a societății”.
Anunţul lui Rădulescu vine la 7 zile după cea a lui Mugur Isărescu. Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) a afirmat că pensiile și salariile ar trebui să rămână înghețate o perioadă, pentru că „unele au crescut vârtos”.
Întrebat dacă pensiile și salariile ar trebui să rămână înghețate până când deficitul ajunge spre 3% din Produsul Intern Brut, guvernatorul a afirmat: „Nu trebuie până atunci. Dar cel puțin acum, da, pentru că au crescut, cel puțin unele, vârtos”.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marţi seară, că principala problemă cu care se confruntă România este că noile generaţii sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie, iar în câţiva ani nu va mai avea cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie. În aceste condiţii, consideră premierul, trebuie crescută vârsta de pensionare la toate categoriile de personal.
”Primul este legat de necesitatea de a creşte vârsta de pensionare pentru toate categoriile de angajaţi din România care beneficiază într-o formulă sau alta de pensionare anticipată. Şi am mai spus şi spun, ţara noastră nu îşi mai permite să pensioneze oameni la 48, 49, 51, 52 de ani. Acesta este adevărul”, afirmă Ilie Bolojan.
Acesta a avertizat că este o problem care ţine de sustenabilitatea sistemului de pensii în anii următori.