Controversa a pornit de la o propunere lansată de Vlad Gheorghe privind organizarea unui referendum pentru unirea Ilfovului cu Capitala, idee pe care acesta a susținut-o şi ulterior, intrând într-o polemică aprinsă cu Thuma. De cealaltă parte, șeful CJ Ilfov a respins categoric inițiativa și l-a criticat dur pe consilierul premierului.
„De fiecare dată când va exista o discuție legată de un referendum, voi readuce tema în spațiul public, pentru că o consider de actualitate și de interes atât pentru locuitorii actualului București, cât și pentru cei din Ilfov”, a transmis Vlad Gheorghe, la Digi 24.
Întrebat dacă a discutat despre această propunere și cu premierul, consilierul onorific a precizat: „Am discutat cu premierul despre mai multe propuneri, mai ales atunci când a existat această temă în spațiul public, în timpul campaniei electorale de la București, dar nu vreau să îi pun cuvinte în gură premierului”.
Vlad Gheorghe a susținut că reorganizarea teritorială ar putea reprezenta o soluție pentru diminuarea influenței liderilor locali pe care îi consideră prea puternici.
„Există mulți baroni locali în Ilfov. O soluție elegantă la această situație, la această problemă a baronilor locali care nu sunt doar în Ilfov, este reorganizarea teritorială. Nu vreau să pronunț vreun nume, dar este o situație pe care toată lumea o vede și o simte”, a mai spus Vlad Gheorghe, evitând să îl nominalizeze direct pe Hubert Thuma.
În spațiul public au apărut și speculații potrivit cărora lui Vlad Gheorghe i s-ar fi promis o funcție în cadrul Partidul Național Liberal, în contextul în care premierul ar fi propus schimbarea conducerii unor filiale considerate neperformante, inclusiv din Capitală. Consilierul a respins aceste informații.
„Nu are absolut nicio legătură. Nu am văzut nicăieri să se vorbească despre numele meu. Vă garantez că nu are nicio legătură una cu alta. Nu vreau să intru în discuții interne ale PNL sau ale altui partid”, a transmis acesta.
Replica președintelui CJ Ilfov nu a întârziat să apară. Hubert Thuma a criticat poziția consilierului și a subliniat importanța județului pentru locuitorii săi și pentru economia națională.
„A spus că este un lucru extrem de important pentru bucureșteni. Când vorbim despre Ilfov, trebuie să fie la fel de important și pentru locuitorii de acolo. Pentru un milion de oameni, Ilfovul este acasă. Atitudinea lui lasă de dorit. Nu aș vrea să îi răspund direct unui consilier fără expertiză. Mă așez oricând la masă cu oameni care știu să vorbească.
Regiunea București–Ilfov contribuie indirect la un sfert din economia României”, a declarat acesta pentru aceeaşi sursă citată.
În plus, șeful CJ Ilfov a reacționat și la afirmațiile lui Vlad Gheorghe privind existența unor „baroni locali care amenință, cu un tupeu fantastic, blocarea Bucureștiului”.
„Nu mă simt vizat de o afirmație a unui consilier care pur și simplu a ajuns consilier ca să nu mai fie șomer, după ce s-a retras în campanie. Nici nu doresc să răspund la o asemenea afirmație.”, a replicat Thuma.