Domeniul feroviar se dezvoltă! Cererea de ingineri și muncitori, în creștere: „Suntem pe un trend bun”

Domeniul feroviar se dezvoltă, existând șantiere deschise la nivel național și investiții consistente, potrivit lui Mihai Roșeanu, organizatorul Târgului de Carieră Feroviară.
Giorgiana Amarie
26 feb. 2026, 19:31
Domeniul feroviar se dezvoltă! Cererea de ingineri și muncitori, în creștere:

Sectorul feroviar este pe un trend ascendent, cu șantiere deschise la nivel național, material rulant nou și modernizat și investiții mari, inclusiv prin PNRR, potrivit lui Mihai Roșeanu, organizatorul Târgului de Carieră Feroviară. Companiile caută de la muncitori necalificați la ingineri și manageri de proiect, iar numărul proiectelor și al locurilor de muncă este în creștere.

„Aș putea spune, la nivel macro, în domeniul feroviar, că sunt în lucru destule șantiere prin toată țara, de la Constanța până în vestul țării. Se aduce material rulant, deci o să avem și material rulant, trenuri, vagoane care se modernizează, locomotive care se modernizează. Suntem pe un trend bun. (…) Se modernizează și pe partea asta de linii de tramvai, metrou, și la noi, și la Cluj se începe în curând. Deci am putea spune că sunt semne bune pe domeniul feroviar și pe al transportului pe șină”, a spus Mihai Roșeanu, la emisiunea Profit Live.

Citește și: Gara de Nord urmează să intre în ample lucrări de modernizare care vor dura aproape cinci ani. Cum va arăta cea mai mare stație feroviară din România

Creșterea investițiilor publice aduce mai multe locuri de muncă, atât în firmele de stat, cât și în cele private. Mihai Roșeanu spune că sunt cereri pentru aproape toate nivelurile de calificare.

„Din punct de vedere al meseriilor, am putea spune că e nevoie cam de orice meserie. (…) Orice companie are nevoie de la muncitor necalificat până la cele mai înalte calificări, ingineri, economiști, directori, orice. (…) Se caută și lăcătuși electrici. Deci am putea spune că orice meserie își găsește locul în acest domeniu”, a spus el.

Târgul de Carieră Feroviară s-a lansat în 2017, a avut o pauză în pandemie, iar ulterior a revenit în format fizic, mizând pe interacțiunea directă între candidați și angajatori. Ediția din acest an aduce un număr tot mai mare de companii și o acoperire extinsă a domeniului, de la infrastructură la material rulant, dar și workshop-uri dedicate tendințelor din recrutare.

„Avem mult mai multe companii anul acesta. Parcă diversitatea e un pic mai mare. Acoperim tot domeniul, de la partea de infrastructură la partea de electrificare, de material rulant. Sunt producători, reparatori de material rulant. Și, în plus, avem și câteva workshop-uri”, a precizat acesta.

Cât despre oferta de candidați, organizatorul spuen că piața are nevoie atât de tineri aflați la început de drum, cât și de specialiști cu experiență, în special în zona de inginerie și meserii tehnice.

„Posturile cu care vor veni companiile la târg sunt și pentru entry-level, dar se caută și seniori. (…) În acest domeniu, deocamdată, nu sunt produși ingineri câtă nevoie este în piață. Și pe partea cealaltă, de muncitori cu studii medii, se caută foarte mult”, a menționat Mihai Roșeanu.

Printre specializările cele mai căutate se numără inginerii de infrastructură, proiectanți, ingineri de execuție, specialiști în ofertare și licitații, manageri de proiect, dar și ingineri de material rulant sau transporturi.

„Cei mai mulți sunt, într-adevăr, ingineri. (…) Ingineri de infrastructură, și vorbim aici și de ingineri proiectanți, și de ingineri de execuție, dar și pentru ofertare, pentru licitații, manager de proiect. (…) Se caută ingineri de material rulant, ingineri pentru transporturi, ingineri automatiști, ingineri electroniști, cu specializare mecanică”, a explicat acesta.

Seriozitatea rămâne criteriul central pentru angajatori, în contextul unor proiecte de anvergură, cu cerințe stricte de calitate.

„Un angajat bun este cel care livrează, până la urmă, ceea ce i se cere. (…) Este vorba de proiecte foarte mari, cu foarte mulți oameni implicați, care trebuie să lucreze bine în echipă. (…) Până la urmă, seriozitatea cred că este prima cerință pe care o are orice angajator”, a mai  precizat Roșeanu.

Citește și: Un controlor de tren a murit după ce a fost lovit de un pasager fără bilet: „Zi neagră pentru toți lucrătorii feroviari din țară”

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Românii ar putea scăpa de chinul copiilor după cartea de identitate. Debirocratizare sub amenințarea amenzii
Capital.ro
Prăbușirea UE e aproape. Avertisment din Rusia: Verificați peste patru luni
Playtech.ro
Unde trăiesc bine pensionarii și unde nu le ajung banii. Harta reală a Europei
Adevarul
Cine câștigă și cine pierde după alegerile istorice din Ungaria: Trump și Putin rămân fără cel mai important aliat din Europa
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 20 de ani și-au pierdut viața în seara de Paște, după ce s-au izbit puternic de un copac. Se îndreptau spre Lacul Snagov în momentul tragediei
iamsport.ro
Magia lui Gică Hagi: cum a reușit să revitalizeze un jucător considerat terminat: ”Sunt Hagi! Sună-mă când poți”
MediaFlux
Lunea Albă sau a doua zi de Paște. Tradiții și obiceiuri care aduc noroc
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj