Ministrul Educației nu are șef. Profesorii anunță grevă, iar părinții se revoltă

Astăzi expiră interimatul lui Ilie Bolojan la Educație. Este scandal monstru în învățământ pentru că se pregătesc tăieri majore de buget. Profesorii amenință că fac grevă. Părinții îi acuză că „i-au trădat pe elevi” la ultima grevă generală, de acum 3 ani.
Alina Andrei
27 feb. 2026, 12:10
Ministrul Educației nu are șef. Profesorii anunță grevă, iar părinții se revoltă

Azi se împlinesc cele 45 de zile de interimat ale lui Bolojan la ministerul Educației, timp în care a căutat mai mulți demnitari pentru această poziție, dar până acum a fost refuzat. Ultima variantă de ministru luat în calcul este Mihai Dimian. Acesta este rectorul Universitatii din Suceava. Deși este ofertat pentru această poziție în guvernul României, Mihai Dimian se declară un tehnocrat convins și critică politizarea sistemului de învățământ. Întrebat despre perspectiva de a conduce Educația, rectorul a afirmat că preluarea ministerului „nu este un scop pe care și l-a propus”.

Între timp, sindicatele din învățământ amenință cu grevă.

„În sistem, tensiunea este foarte mare și ne îndreptăm cu pași repezi către acțiuni de protest de mare amploare. Înseamnă boicotarea simulărilor la examenele naționale și categoric există o majoritate a colegilor care vor dori declanșarea grevei generale în perioada examenelor naționale”, a susținut președintele Federației sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor, la ieșirea din Palatul Cotroceni.

Citește și: Titularizare 2026. Ministerul Educației a anunțat lista posturilor pentru profesori în fiecare județ

Acesta a declarat pentru Ziare.com că perioada grevei ar putea acoperi și examenele naționale, nu doar simulările, dacă Executivul nu le ascultă cerințele.

„Vom face un referendum pentru declanșarea grevei generale în perioada simulărilor pentru examenele naționale. În funcție de opțiunea colegilor noștri, vom ști dacă aceste simulări vor fi blocate prin neparticipare sau prin grevă.

Va fi un semnal din partea noastră pe care îl vom transmite executivului și președintelui României. Dacă nu se înțelege nimic, atunci, pe baza unui nou referendum, se poate declanșa greva în perioada examenelor naționale din vară”, a transmis Marius Nistor.

Iulian Cristache, fostul președinte al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, spune însă că profesorii i-au trădat pe elevi și părinți la greva generală de acum trei ani.

„Referitor la grevă în timpul examenelor, am trăit această situație nefericită când eram președintele Federației. La început am apărat sindicatele, considerând că este normal să ceri drepturi legitime, dar, văzând că greva se prelungește și că după înțelegerea inițială sindicatele au cerut mai mult — era ca un bulgăr care se rostogolește — am decis, ca federație, să ne retragem sprijinul pentru boicotarea examenelor naționale. I-au trădat pe elevi atunci și s-au gândit doar la creșteri salariale.

Nu sunt de acord, sub nicio formă, cu boicotarea examenelor: acesta este cel mai grav lucru, pentru că profesorii sunt și părinți, iar decalarea examenelor afectează elevi care au programate continuări de studii în străinătate și care au nevoie de diploma de Bacalaureat la termene fixe. Acești copii riscă să piardă locuri la universități din Uniunea Europeană sau din afara ei, iar asta nu este deloc în regulă”, a transmis Iulian Cristache.

 

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Ce lovitură ar fi pentru Rapid! Un alt titular, OUT după meciul cu FC Argeș
Capital.ro
Obligație legală pentru proprietarii de locuințe. Poliția și IGSU ar putea primi dreptul de a verifica și amenda direct proprietarii
Playtech.ro
Elevele din România, performanță impresionantă la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026: au obținut trei medalii de aur și una de bronz
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj