Ministrul Finanțelor anunță vești bune pentru români în 2026: „Eu cred că greul a trecut. Avem un excedent de 800 de milioane de lei, deci nu mai avem deficit”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că „greul a trecut” după recesiunea din 2025 și că România a înregistrat la începutul lui 2026 primul excedent din ultimii șapte ani.
Andrei Ene
27 feb. 2026, 11:43
Ministrul Finanțelor anunță vești bune pentru români în 2026: „Eu cred că greul a trecut. Avem un excedent de 800 de milioane de lei, deci nu mai avem deficit”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la emisiunea iBani de la Știrile ProTV unde a vorbit despre situația economică a României la început de 2026.

Ministrul Finanțelor anunță vești bune pentru români în 2026

După recesiunea tehnică din 2025, ministrul susține că țara noastră va reveni pe creștere economică, în timp ce Comisia de Prognoză estimează o creștere de aproximativ 1%.

„Eu cred că greul a trecut și că din trimestrul al treilea o să o să vedem semne bune, pe care le așteptăm în primul rând prin scăderea inflației, care va intra pe o pantă descendentă începând cu luna iulie, august. Și în al doilea rând, vom vedea o activitate economică mai bună. Va fi determinată de nivelul scăzut al dobânzilor, cu condiția, bineînțeles, să păstrăm aceeași direcție, aceeași disciplină bugetară, să fim foarte atenți cum drămuim banii.”, a transmis Alexandru Nazare.

Citește și : Ministerul Finanțelor vrea să digitalizeze bonurile fiscale. ANAF va putea verifica rapid informațiile într-un cadru digital securizat

Ministrul mai arată că, pentru prima dată în ultimii șapte ani, România are parte de un început de an cu un excedent bugetar.

„În luna ianuarie 2025, aveam un deficit de 11 miliarde. În luna ianuarie 2026 avem un excedent de 800 de milioane, deci nu mai avem deficit. În ianuarie avem excedent, ceea ce ne-a permis să nu ne mai împrumutăm. (…)

E adevărat, e un excedent moderat. El vine și din faptul că au fost făcute foarte multe plăți pe finalul anului trecut, dar este important ca semnal și se va vedea momentul când publicăm execuția, că totuși sunt venituri consistente, venituri inclusiv la TVA consistente, iar această execuție arată că suntem pe drumul corect.”, mai arată acesta.

Deși este un semnal pozitiv, Alexandru Nazare arată că adevăratul test pentru țara noastră va veni după adoptarea bugetului, având în vedere că România și-a asumat reducerea deficitului spre 6,2% din PIB anul acesta.

„Planul este să reducem deficitul spre 6,2% din PIB, deci cu 1,4% din PIB mai mult decât anul trecut. Cu cât reducem deficitul mai mult, cu atât ne împrumutăm mai bine. Cu cât ne împrumutăm mai bine, mai ieftin, nu mai risipim bani pentru împrumuturi. 

Anul trecut am plătit pentru împrumuturi aproape 50 de miliarde de lei. În 2026 vom avea cel mai probabil, o sumă care se apropie de 60 de miliarde, plăți pentru stocul de datorie publică acumulat, nu în acest an, ci de-a lungul timpului.

Deci, nu e vorba de împrumuturi din 2026, e vorba că plătim dobânzi pentru împrumuturi efectuate în trecut și cu cât dobânda e mai mică, cu atât risipim mai puțini bani pentru plata acestor împrumuturi”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Date tehnice

„Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent de 0,85 miliarde lei, respectiv 0,04% din PIB, faţă de deficitul de 11,01 miliarde lei, respectiv 0,58% din PIB aferent lunii ianuarie 2025. Este prima execuţie din ultimii şapte ani cu excedent bugetar în luna ianuarie, precedentul fiind înregistrat în 2019. Această evoluţie reflectă o consolidare fiscală bazată pe o colectare mai bună şi o gestionare riguroasă a cheltuielilor publice”, informează Ministerul Finanţelor.

Veniturile totale au însumat 55,12 miliarde lei în luna ianuarie 2026, în creştere cu 17,9% (an/an). Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale au avansat cu 0,25 puncte procentuale, din care 0,22 pp provin din veniturile curente – cu precădere impozit pe salarii şi venit, precum şi TVA.

„Rezultatele înregistrate în prima lună a anului confirmă eficienţa măsurilor de lărgire a bazei de impozitare şi a disciplinei financiare. Este esenţial că am reuşit să creştem veniturile cu aproape 18%, în timp ce am menţinut un control strict asupra cheltuielilor curente. Aceste date la luna ianuarie trebuie interpretate, în acelaşi timp, cu moderaţie şi responsabilitate, iar disciplina financiar-bugetară trebuie menţinută pe tot parcursul anului, inclusiv prin bugetul pe 2026, pe care îl vom finaliza curând.

Prioritatea noastră rămâne managementul eficient al finanţelor publice şi asigurarea surselor de creştere în economie, atât prin implementarea pachetului de măsuri de relansare, cât şi prin finanţarea investiţiilor din fonduri europene şi PNRR, care reprezintă motorul de creştere sustenabilă a economiei româneşti”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Citește și : Anunț important pentru pensionari! Florin Manole, ministrul Muncii: „Este absolut necesar”. Care sunt seniorii vizați de dubla majorare a pensiilor

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 9,02 miliarde lei, înregistrând o creştere de 31,4% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+59,7%), pe seama unor distribuiri concentrate în decembrie 2025, în contextul modificărilor legislative privind impozitarea acestora. Totodată, o evoluţie pozitivă au fost consemnată şi în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (13,7%) – peste dinamica fondului de salarii din economie (6,1%). Evoluţia acestei categorii de venituri este influenţată de efectul de bază generat de eliminarea facilităţilor fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator începând cu 1 ianuarie 2025.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 18,46 miliarde lei, în creştere cu 8,2% (an/an), peste evoluţia fondului de salarii din economie. Dinamica acestor încasări reflectă extinderea bazei de impozitare reglementată prin Legea nr. 141/2025, inclusiv un transfer efectiv la pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel realizat în ianuarie 2025.

Încasările nete din TVA au înregistrat 13,06 miliarde lei, în creştere cu 23,9% (an/an). Dinamica a fost influenţată de acelerarea încasărilor brute din TVA (25% an/an), pe fondul modificărilor cotelor de TVA, prevăzute de Legea nr. 141/2025, concomitent cu majorarea restituirilor de TVA, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi lună a anului trecut (4,73 miliarde lei în ian 2026, comparativ cu 3,76 miliarde lei în ian 2025).

Veniturile din accize au însumat 3,67 miliarde lei, consemnând o creştere de 7% (an/an), susţinută de evoluţiile pozitive ale încasărilor din accize pentru produsele energetice (+11,7%) şi pentru produsele din tutun (3,3%). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 5,21 miliarde lei, în creştere cu 28,2%. Acestea includ şi sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 2,28 miliarde lei, în creştere cu 33,9% (an/an).

Cheltuielile totale au fost în sumă de 54,27 miliarde lei în luna ianuarie 2026, în scădere faţă de aceeşi perioadă a anului precedent cu 6% (an/an). De asemenea, exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, acestea au înregistrat o scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de ianuarie 2025, de la 3% din PIB la 2,7% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 13,54 miliarde lei, în scădere cu 470 milioane lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent pe fondul reducerilor unor sporuri pentru unele categorii de personal bugetar, precum şi a măsurilor de limitare a cheltuielilor salariale în perioada 2025-2026. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut la acelaşi nivel, respectiv 0,7% din PIB.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 6,51 miliarde lei, în scădere cu 11,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont că în ianuarie 2025 au fost plătite din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sume pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate restante din anul 2024.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 3,54 miliarde lei, în scădere cu 7,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 22,74 miliarde lei în creştere cu 2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de măsurile luate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 710 milioane lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători.

Alte cheltuieli au fost de 780 milioane lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, şi alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile au fost de 2,4 miliarde lei care cuprind proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 şi cadrului 2021-2027, inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii, din fondul de modernizare, precum şi proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 3,62 miliarde lei, din care 72,22% reprezintă valoarea plăţilor pentru proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021-2027, finanţate din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR, precum şi cele finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Prima iubire a lui Tzancă Uraganu, Lambada, se tunează! Vrea să îi ia fața Alinei Marymar
Fanatik.ro
U Cluj, primă uriaşă la meciul cu Oţelul: “Vor avea o motivaţie suplimentară pentru play-off!”
Capital.ro
A murit un nume imens al României. A fost o legendă. Mentor pentru generații întregi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Playtech.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. Anunțul făcut de meteorologi pentru minivacanță
Adevarul
Bulgării uriași de aur din Apuseni, irezistibili pentru mineri. Femeia care a ascuns aproape un kilogram de aur în corp
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
L-a sunat pe Gabi Matei și l-a întrebat direct dacă a pariat pe un meci al echipei sale! Explicația incredibilă oferită de fundaș, care greșise la ambele goluri marcate de adversari
MediaFlux
Planul secret al lui Putin, scos la iveală de serviciile secrete. De ce trage de timp Rusia în ”teatrul negocierilor”
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj