Maria Dinulescu încurajează oamenii să facă investiții în imobiliare în Dubai: „Când alții se sperie, apar cele mai mari oportunități”

Maria Dinulescu, fosta actriță care a devenit expertă în imobiliare la Dubai, susține că actuala criză regională nu reprezintă un pericol și că este momentul ideal pentru cei care își doresc să facă investiții.
Irina Dumitrescu
04 mart. 2026, 10:39
Maria Dinulescu încurajează oamenii să facă investiții în imobiliare în Dubai: „Când alții se sperie, apar cele mai mari oportunități”

Marina Dinulescu locuiește de mai mulți ani în Dubai și susține că situația în zona în care locuiește este sigură, perioada fiind una potrivită pentru cei care vor să facă investiții.

„Este o situație pe care cu toții știam că o să o vedem, cred că se menține totul foarte bine sub control. Nu îmi fac niciun fel de griji. Guvernul ne susține, avem încredere, ca de fiecare dată, dacă este o țară unde să mă simt în siguranță într‑o astfel de situație, nu este alta decât Emiratele Arabe Unite.”, a declarat fosta actriță, pentru Click.

Citește și:  Cât a plătit Ramona Gabor pentru o cină de lux în Dubai. Vedeta a comandat nu mai puțin de 12 feluri de mâncare

Totuși, potrivit datelor, piața imobiliară din Dubai a înregistrat  „anulări selective ale tranzacțiilor sau întârzieri” în încheierea contractelor imobiliare. Maria Dinulescu spune însă că actuala perioadă este una bună pentru achiziții.

„Atunci când investiția este făcută cu mentalitatea unui investitor profesionist, așa cum eu încerc mereu să le spun clienților mei, trebuie să fie atenți la faptul că valul întotdeauna urcă și coboară, iar noi trebuie să fim pregătiți să vindem doar atunci când urcă. În aceste condiții, nu există niciun fel de risc”, a spus ea.

În opinia sa, forța economică a Emiratelor Arabe Unite și viziunea conducătorilor locali vor asigura redresarea rapidă a pieței.

„De redresarea UAE nici nu îmi fac probleme pentru că avem forță financiară, avem lideri, avem viziune. Lucrurile vor merge doar înainte, nu este niciun fel de problemă”, a spus ea.

Experta în investiții imobiliare le recomandă investitorilor cu capital disponibil să profite de context.

„Mai mult decât atât, mentalitatea noastră în Emiratele Arabe Unite este aceasta: nu considerăm că există un moment dificil sau delicat fără soluții, pentru că întotdeauna există soluții. Iar într‑o situație precum cea care urmează, vor apărea cele mai mari oportunități de achiziții. Pentru persoanele care au cash și sunt deschise să facă afaceri foarte bune, acesta va fi, de fapt, momentul oportun, pentru că mulți se vor speria. Iar atunci când cineva se sperie, aceea este oportunitatea altcuiva”, a mai adăugat Maria Dinulescu.

Citește și: Cât costă un apartament în Zanzibar sau în Dubai. Mulți români sunt atrași de prețurile mai bune decât cele din România

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT