Incendiu în apropierea consulatului american în Dubai după un atac cu dronă

Un incendiu s-a declanşat marţi seara la Consulatul SUA din Dubai după ce a fost lovit de o dronă suspectată a fi iraniană, potrivit unei surse din regiune citate de CNN.
Viorel Dobran
04 mart. 2026, 20:05
Incendiu în apropierea consulatului american în Dubai după un atac cu dronă

Un atac cu dronă a provocat un incendiu în apropierea consulatului american în Dubai, care a fost controlat, potrivit autorităţilor locale, în timp ce Iranul continuă loviturile sale în Golf ca represalii la atacurile americane şi israeliene, transmite AFP.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a confirmat atacul care, a spus el, a lovit „o parcare adiacentă” clădirii. „Tot personalul este în siguranţă”, a declarat Rubio jurnaliştilor.

Locuitori din zonă au declarat pentru AFP că au auzit o explozie puternică, în timp ce unul a spus că a văzut incendiul. Potrivit unei jurnaliste a agenţiei France Presse aflată la faţa locului, poliţia a stabilit un perimetru de securitate în zonă.

Nu e banc! Ruşii şi-au doborât propriul elicopter trimis să intercepteze drone. Bonus, ucrainenii au distrus un sustem S-400 de un miliard de dolari, la Belgorod

Anterior, s-au auzit avioane militare zburând deasupra Dubaiului, considerat centrul comercial al Orientului Mijlociu.

„Incendiul provocat de un incident implicând o dronă în apropierea consulatului SUA a fost stins cu succes”, a indicat pe X biroul de presă al emiratului Dubai. „Echipele de salvare au intervenit imediat. Nu s-au înregistrat răniţi”, potrivit sursei.

Atacul a avut loc după altul marţi dimineaţă împotriva ambasadei Statelor Unite în capitala saudită, Riad, unde două drone au declanşat un mic incendiu.

Ambasada SUA din Kuweit City a fost lovită de drone luni, au declarat trei surse diplomatice pentru AFP. Un corespondent al AFP a văzut fum ieşind din clădire.

Secretarul de stat american Marco Rubio a precizat ulterior că o dronă a lovit o parcare adiacentă clădirii consulatului, relatează BBC. „Ultima informaţie pe care am primit-o cu câteva secunde înainte de a apărea în faţa camerelor de filmat a fost că, din păcate, o dronă a lovit o parcare adiacentă clădirii consulatului şi a provocat un incendiu în acel loc”, a declarat el presei.

„Tot personalul este teafăr şi nevătămat. După cum ştiţi, am început să retragem personalul din facilităţile noastre diplomatice înainte de acest incident”, a adaugat Rubio. „Dar ambasadele şi facilităţile noastre diplomatice sunt atacate direct de un regim terorist”, a subliniat secretarul de stat.

Iranienii au încercat să-l asasineze pe Donald Trump. Cum a fost eliminat liderul care a pregătit atentatul / Iranul ameninţă cu atentate în toate ambasadele Israelului

Consulatul este situat într-o zonă dens populată a oraşului, aproape de ambasada britanică şi consulatul saudit.

Locuitorii din zonă au declarat pentru AFP că au auzit o explozie puternică, iar unul dintre ei a spus că a văzut incendiul. Potrivit unei jurnaliste AFP prezente la faţa locului, forţele de poliţie au instituit un perimetru de securitate în zonă.

„Incendiul provocat de un incident cu o dronă în apropierea consulatului Statelor Unite a fost stins cu succes”, a anunţat biroul de presă al emiratului Dubai pe X. „Echipele de intervenţie au acţionat imediat. Nu au fost raportate victime”, a precizat biroul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT