Prezenţa trupelor americane în Iran „nu face parte din planul acestei operaţiuni în acest moment”, a afirmat miercuri Casa Albă.
„Nu fac parte din planul acestei operaţiuni în acest moment, însă cu siguranţă nu voi elimina niciodată opţiunile militare în numele preşedintelui Statelor Unite sau al comandantului suprem, iar el însuşi, în mod înţelept, nu face acelaşi lucru pentru sine”, a declarat purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt.
Comentariile sale vin după ce preşedintele Comitetului şefilor de stat major, generalul Dan Caine, a declarat miercuri că SUA vor începe „să lovească din ce în ce mai adânc în teritoriul iranian”, iar secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a avertizat americanii că este „o fază încă incipientă” în operaţiunile militare împotriva Teheranului.
Pe de altă parte, Casa Albă a sugerat că schimbarea regimului în Iran este un rezultat secundar al războiului preşedintelui Donald Trump în Iran, şi nu obiectivul principal al acestuia.
„Obiectivele acestei operaţiuni au fost clar stabilite… şi preşedintele le-a menţionat în discursul său când a lansat această operaţiune şi a difuzat acel videoclip în miezul nopţii către voi toţi şi către întreaga lume”, le-a spus jurnaliştilor Karoline Leavitt, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Ea a enumerat distrugerea marinei iraniene şi a programelor nucleare şi de rachete ale Iranului, precum şi asigurarea că acesta nu mai poate sprijini grupările aliate, ca obiective principale ale preşedintelui. Ea a spus că eliminarea liderilor iranieni este binevenită, dar nu se număra printre cele patru obiective principale.
„Evident, aşa cum a spus preşedintele de nenumărate ori, vrem să vedem Iranul condus de un regim terorist necinstit? Nu, desigur că nu”, a spus ea. „Aşadar, orice zi în care Statele Unite ale Americii elimină un terorist este o zi bună pentru ţara noastră şi o zi bună pentru poporul nostru”, a punctat ea.
Leavitt a spus că Trump „analizează activ şi discută cu consilierii săi” care va fi rolul SUA în Iran odată ce războiul se va termina, dar că obiectivul său principal în acest moment este „asigurarea succesului rapid şi eficient al operaţiunii”.
Zelenski spune că SUA i-au cerut ajutorul împotriva dronelor Iranului
Președintele Volodimir Zelenski a afirmat, miercuri, că partenerii Ucrainei, printre care și Statele Unite, au cerut ajutorul Kievului pentru a se apăra împotriva dronelor iraniene, informează Reuters.
„Partenerii se întorc către noi, către Ucraina, ca să ceară ajutor pentru a se apăra împotriva dronelor Shahed, cu expertiză și experiență operațională reală. Au fost solicitări și din partea Statelor Unite”, a declarat Zelenski în discursul său susținut miercuri seara.
Anterior, Zelenski și alți oficiali ucraineni au sugerat că Kievul ar putea împărtăși expertiza sa cu țările din Orientul Mijlociu dacă acestea ar putea să convingă Rusia să fie de acord cu un armistițiu pe frontul din Ucraina, unde luptele durează fără încetare de mai bine de patru ani.
Armata americană a afirmat sâmbătă că a utilizat pentru prima dată în luptă drone explozive pentru a ataca Iranul, recurgând astfel la o tehnologie folosită în special în războiul dintre Ucraina şi Rusia, scrie AFP.
„Task Force Scorpion Strike a utilizat pentru prima dată în luptă drone de atac de unică folosinţă şi la costuri reduse”, a declarat Comandamentul Central american (CENTCOM) într-un comunicat publicat pe X, făcând referire la o unitate a forţelor americane înfiinţată abia în decembrie anul trecut.
Experiența acumulată de către armata ucraineană în folosirea dronelor în luptă a făcut ca mai multe țări europene să-și arate interesul pentru o colaborare cu Kievul în această chestiune.
Printre ele se află inclusiv România. Pe 2 octombrie 2025, ministrul Apărării de atunci, Ionuț Moșteanu, a anunțat că țara noastră este în discuții cu Ucraina pentru crearea unui joint-venture pentru producția de drone, proiect care ar urma să fie finanțat prin