Daniel Băluţă îl acuză pe Ciprian Ciucu, prin intermediul unui comunicat, printre altele, de faptul că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, deoarece nu a redactat rapoartele de specialitate în termenul de trei zile prevăzut de Codul administrativ. În acest fel, spune Băluţă, edilul general perpetuează „jaful, bătaia de joc și umilința la care sunt supuși sutele de mii de bucureşteni„, care nu au avut căldură şi apă caldă în această iarnă.
„Reformă nu există și nicio altă preocupare concretă de a reduce anvelopa salarială de la 15 milioane de euro pe lună la 5 milioane de euro.
Investiții nu există. Pasajul de la Petricani, Prelungirea Ghencea, Inelul Median, punerea în siguranță a pasajelor Obor și Lujerului, toate s-au topit în ceața campaniei electorale, în timp ce baronul Ciucu și armata lui de drone kamikaze luptă cu toate puterile pentru a-i jefui pe bucureșteni.
Nici după o lună de zile, primarul general și aparatul lui nu și-au îndeplinit obligațiile legale, și anume acelea de a redacta, în termen de 3 zile, așa cum prevede Codul administrativ, rapoartele de specialitate, dorind cu tot dinadinsul să perpetueze jaful, bătaia de joc și umilința la care sunt supuși sutele de mii de oameni care au primit apă călâie și au avut caloriferele înghețate în această iarnă.
Pentru baronul Ciucu și armata lui de drone kamikaze, însă, nu contează nimic. Vor bani cu orice preț. Nu există cinste, nu există onoare, iar în atare condiții îi asigur pe bucureșteni că vom folosi toate mijloacele necesare pentru a face dreptate, astfel încât oamenii să nu plătească ceea ce nu au primit„, se arată în respectivul comunicat.
În semn de protest, primarul Sectorului 4 anunţă că reprezentanţii PSD în Consiliul General nu se vor prezenta la şedinţa CGMB care va avea loc vineri, 6 martie, în semn de protest faţă de „conduita iresponsabilă” a edilului general.
„În aceste condiții, grupul consilierilor generali ai PSD nu se va prezenta la ședința Consiliului General al Municipiului București de mâine, 6 martie a.c., în semn de protest față de această conduită iresponsabilă a primarului general, și facem apel la toate celelalte forțe politice să se asocieze acestui demers menit să stopeze derapajul baronului Ciucu și al armatei lui.
Ca forță politică responsabilă, Partidul Social Democrat va introduce pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CGMB de marți, 10 martie a.c., convocată de către consilierii generali ai PSD și PUSL, toate proiectele necesare funcționării Primăriei Municipiului București, alături de cele pe care deja le-a depus.
Nu vom bloca niciodată funcționarea Bucureștiului. Ba mai mult decât atât, vom veni în permanență cu proiecte menite să facă viața oamenilor mai bună.
Și nu ne vom lăsa intimidați de cei care astăzi îi batjocoresc pe români”, arată un comunicat al PSD București.