Crin Antonescu: „Îl detest pe Ponta. Definitiv. Dar ceea ce i s-a întâmplat fiicei sale, Irina, mă umple de scârbă și de groază”. Nicuşor Dan analizează cazul

Crin Antonescu a anunţat că este solidar cu Victor Ponta după ce fiica acestuia, Irina, a fost dată jos din autocarul care o ducea spre avionul care ar fi readus-o în ţară din Dubai.
Viorel Dobran
05 mart. 2026, 22:46
Crin Antonescu:

„Nu mă poate bănui nimeni că îl simpatizez pe dl. Ponta. Puține persoane au la fel de multe motive ca mine să îl deteste. Și îl detest. Definitiv. Dar ceea ce i s-a întâmplat fiicei sale, Irina, mă umple de scârbă și de groază. Aceste vietăți useriste (dna Toiu și compania) sunt cele mai mizerabile secături pe care le-am văzut în politica României după 1989. Să împiedici un minor să ia un avion spre țara lui (într-o situație limită), pe considerente de „imagine”, e tot ce am văzut mai mizerabil, mai revoltător, mai inuman de când trăiesc în sau pe lângă mocirla de politică românească”, a transmis Crin Antonescu

„Sunt pe deplin solidar cu Irina Ponta, cu Daciana Sârbu (persoană pe care o admir, de la distanță, pentru decență și demnitate) și, da, chiar cu Victor Ponta. Pentru că știu ce înseamnă să-ți protejezi copilul de ura stupidă a tuturor idioților. Și cred, mai mult ca oricând, că aceste gunoaie umane care se auto-intitulează „reformatori” ai vieții politice românești trebuie să dispară din viața noastră. Nimeni – oricât de păcătos – nu s-a răfuit cu un copil absolut nevinovat din ură față de părinți sau din motive de „imagine”. România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”, a scris Crin Antonescu pe Facebook

Nicuşor Dan: „România va avea un buget în luna martie, o spun cu toată responsabilitatea”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că nu are suficiente date legate de acuzaţiile pe care fostul premier Victor Ponta le aduce ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, cu privire la faptul că fiica minoră a lui Ponta, aflată în zona de conflict militar din Orientul Mijlociu, nu ar fi fost lăsată să ajungă în România în urma demersurilor ministrului. ”Nu vreau să vorbesc înainte ca lucrurile să fie bine stabilie în ceea ce priveşte situaţia de fapt. (…) Nu evit să răspund la întrebare, dar nu am toate datele şi nu vreau să pară că acuz pe cineva sau pe altcineva fără să am toate datele”, arată Nicuşor Dan.

”M-am informat şi eu în aceste minute, cât am putut, împreună cu consilierii, ca să vedem opiniile, dar încă nu s-a cristalizat scenariul cine, ce a făcut şi nu vreau să vorbesc înainte ca lucrurile să fie bine stabilie în ceea ce priveşte situaţia de fapt. (…) Nu evit să răspund la întrebare, dar nu am toate datele şi nu vreau să pară că acuz pe cineva sau pe altcineva fără să am toate datele”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, într-o conferinţă de presă, referitor la acuzaţiile făcute de Victor Ponta la adresa Oanei Ţoiu.

”Doamna ministru, cu echipa dânsei, a venit cu date precise despre câţi români au contactat serviciile consulare şi serviciile Ministerului din fiecare din aceste ţări, despre criterii, despre calendarul zborurilor pe care ei urmează să le facă pentru cei mai vulnerabili, persoane în vârstă, bolnavi, copii. Tot timpul când organizezi o chestiune din asta pe care nu ai mai organizat-o se întâmplă sincope (…) dar, una peste alta, statul român cotrolează această situaţie, în momentul ăsta”, a adăugat şeful statului.

Nicușor Dan, după scandalul Ponta – Țoiu: „Apar și sincope. Sună mai multă lume la aceleași una-două persoane”

Fostul premier Victor Ponta a acuzat că, din ordinul ministrului de Externe Oana Ţoiu, fiica sa minoră nu a fost lăsată să urce în avionul care urma să o aducă în ţară din Oman. Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a respins acuzaţiile, spunând că nu există nicio decizie a sa privind includerea sau excluderea unui copil pe criteriul legat de apartenenţa politică a părinţilor. ”Îl înţeleg, dar poate că în tumultul acestor zile nu au ajuns la dumnealui informaţiile din conferinţele de presă privind criteriile pe baza cărora stabilim ordinea în care informăm persoanele pe care le avem în evidenţa consulară. Nu aş vrea să transformăm o perioadă deja foarte grea pentru echipele consulare care gestionează cazurile şi aplicarea criteriilor într-o nouă răfuială politică”, a mai spus Ţoiu.

Fosta soţie a lui Victor Ponta, Daciana Sârbu, a afirmat, după ce Ponta a acuzat că fiica lor nu a putut pleca din Oman pentru că ministrul Ţoiu a cerut să nu fie lăsată să urce, că ministrul a sunat şi a spus că nu “dă“ bine să fie copilul în avion”.”Lucrurile nu pot rămâne aşa”, a declarat Daciana Sârbu care a susţinut şi că ”zborul este pe jumătate gol – deci nu lua locul nimănui”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Oana Roman își sărbătorește tatăl! Ce surpriză i-a pregătit lui Petre Roman
Fanatik.ro
FIFA, anunț oficial dur pentru FC U Craiova! Reacția lui Adrian Mititelu: „Nu e valabil ce au decis ieri!”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Au voie ștrandurile să interzică accesul cu apă și alimente din exterior? Explicațiile InfoCons
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Grindeanu va cere desecretizarea discuțiilor pe care le-a avut președintele cu liderii partidelor din fosta coaliție: Românii ar fi bine să vadă ce își asumă liderii politici la întâlnirile oficiale
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România