Ce a făcut Mirabela Grădinaru în Polonia. Partenera lui Nicușor Dan a avut programate mai multe vizite

Mirabela Grădinaru l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan în vizita din Polonia. Ieri, a vizitat două centre cu o vastă experienţă în aplicarea unor soluţii pentru prevenirea adicţiilor şi protecţia copiilor.
Alina Andrei
06 mart. 2026, 15:22
Ce a făcut Mirabela Grădinaru în Polonia. Partenera lui Nicușor Dan a avut programate mai multe vizite

Mirabela Grădinaru a vizitat, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Polonia de către preşedintele Nicuşor Dan, două centre cu o vastă experienţă în aplicarea unor soluţii pentru prevenirea adicţiilor şi protecţia copiilor.

”Discuțiile cu managerii celor două organizații au fost purtate pentru identificarea unor programe care au avut rezultate în Polonia și care ar putea fi modele de bune practici și pentru țara noastră, prin proiectul “România în lumină”, derulat de Administrația Prezidențială.

În cadrul vizitei la Centrul Național pentru Prevenirea Adicțiilor, structură aflată în subordinea Ministerului Sănătății din Polonia, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, doamna Mirabela Grădinaru a discutat cu specialiștii despre cele mai bune metode pentru prevenirea adicțiilor de substanțe, dar și a celor comportamentale, precum dependența de jocuri de noroc, de jocuri video, de internet, de social media, în special în rândul copiilor și al tinerilor.
Reprezentanții centrului au explicat că este necesară o abordare complexă a prevenției, fiind mult mai importantă decât tratarea adicțiilor, iar statul a adaptat legislația și a alocat resurse financiare importante pentru identificarea factorilor de risc și aplicarea metodelor de prevenire a dependențelor.

Citește și: FOTO Cum a apărut îmbrăcată Mirabela Grădinaru la Palatul Prezidențial din Varșovia. S-a pozat cu Prima Doamnă a Poloniei

Astfel, au fost elaborate atât proiecte și materiale pentru copii, cât și pentru părinți, profesori, care sunt implementate prin parteneriate derulate între Centrul Național pentru Prevenirea Adicțiilor și organizațiile neguvernamentale.

Citește și: Mirabela Grădinaru intervine după ce Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Anunțul făcut de Prima Doamnă a României

De asemenea, doamna Mirabela Grădinaru a vizitat și Fundația pentru Susținerea Copiilor (Empowering Children Foundation), o organizație neguvernamentală cu o experiență de 35 de ani în domeniul protecției copiilor împotriva violenței și a abuzului sexual. În cadrul discuțiilor, reprezentantele fundației au explicat care a fost abordarea strategică pentru lupta împotriva violenței asupra copiilor, identificarea formelor de abuz și a unor soluții concrete pentru stoparea acestora, prin campanii ample de conștientizare și proiecte dedicate îngrijirii copiilor abuzați, dar și programe și activități pentru prevenirea abuzului”, a anunțat Administrația Prezidențială.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Cu ce „mașină” se deplasează scriitorul Radu Paraschivescu. Răspunsul dat lui Ilie Dumitrescu: ”Am un 335 / Doamne apără și păzește”
Capital.ro
Lege în România. Se pierde dreptul la proprietate. Proprietarii de terenuri și locuințe nu mai pot face nimic
Playtech.ro
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Adevarul
Operațiunea Epic Fury. SUA ar fi scufundat portavionul iranian pentru drone Shahid Bahman Bagheri. Imagini din timpul atacului
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Circulație OPRITĂ pe A7! Accident CUMPLIT acum... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 e convins că România nu va ajunge la Mondial: ”Cu Lucescu cel Bătrân și căpitanul Hagi jr? Lăsați-vă speranțele la poarta Stambulului!”
MediaFlux
Secretul bine ascuns de Donald Trump. De ce i-au făcut pastorii creștini slujbă la Casa Albă VIDEO
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj