Bolojan, despre românii surprinși de război în Orientul Mijlociu: ”Facem tot ce este posibil să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând”. Mulțumește MAE pentru implicare

Premierul Ilie Bolojan anunță, referitor la românii surprinși de război în Orientul Mijlociu, că autoritățile române fac ”tot ce este posibil” pentru ca aceștia ”să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând”. Șeful guvernului mai precizează că au fost aduși în țară până acum peste 1.000 de cetățeni români și ține totodată să mulțumească Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și ”tuturor celor implicați în sprijinirea și repatrierea românilor”.
Alina Costache
08 mart. 2026, 02:04
Bolojan, despre românii surprinși de război în Orientul Mijlociu: ”Facem tot ce este posibil să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând”. Mulțumește MAE pentru implicare

Ilie Bolojan a făcut, sâmbătă seară, precizări importante privind readucerea în țară a românilor surprinși de războiul din Orientul Mijlociu în zonele afectate de acest conflict.

Premierul a precizat că au fost aduși în țară, până acum, peste 1.000 de cetățeni români și că la începutul săptămânii viitoare sunt programate două noi zboruri, prin Oman.

Referitor la costurile acțiunilor de repatriere, șeful Executivului spune că zborurile de evacuare susținute din fonduri publice și europene, destinate în special categoriilor vulnerabile, pot acoperi doar o parte din necesar, astfel că autoritățile lucrează ”și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure”.

”Împreună cu întregul Guvern al României, tratăm cu cea mai mare atenție situația românilor surprinși de izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, în zonele afectate de conflict.
Până în acest moment, prin zboruri de repatriere asistată și prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au fost aduși în țară peste 1000 de cetățeni români.
Pe măsură ce situația de securitate permite, organizăm noi acțiuni pentru evacuarea celor aflați în zonele afectate.
Sunt în pregătire operațională avansată alte zboruri în următoarele zile, fie în cooperare europeană, fie zboruri charter de repatriere asistată, contra cost. La începutul săptămânii viitoare sunt programate două curse prin Oman.
Continuăm, totodată, colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a facilita îmbarcarea românilor pe zborurile organizate de acestea pentru repatrierea propriilor cetățeni.
Zborurile de evacuare susținute din bugetul public și din fonduri europene, destinate în special categoriilor vulnerabile, pot acoperi doar o parte din nevoia totală de repatriere. De aceea, lucrăm și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure prin care cetățenii să poată reveni în țară”, a precizat Bolojan, într-o postare pe rețelele de socializare.

Citește și Iranul își cere scuze pentru bombardarea vecinilor, însă continuă să lovească. Atac cu dronă în Dubai, asupra unui hotel din centrul turistic al orașului!

În același context, premierul anunță și că Emiratele Arabe Unite au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate.

”Începând de săptămâna viitoare, autoritățile din Emiratele Arabe Unite ne-au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate.
În același timp, introducem în sistemele de rezervare cereri pentru culoare de zbor pe aeroportul din Dubai, pentru companiile care au transportat turiști români prin intermediul agențiilor de turism”, spune șeful de la Palatul Victoria.

În aceeași postare, Bolojan subliniază că înțelege ”nerăbdarea și îngrijorarea celor care doresc să revină în țară, precum și neliniștea familiilor lor” și că autoritățile fac ”tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând”.

”Echipele de asistență consulară au fost suplimentate. Mulțumesc Ministerului Afacerilor Externe, personalului consular, ambasadelor și tuturor celor implicați în sprijinirea și repatrierea românilor”, a mai ținut să scrie Bolojan pe Facebook.

Citește și Victor Ponta face lumină în scandalul scoaterii fiicei sale de pe lista repatrierii: ”Nu am intervenit în niciun fel. Îndeplinea toate condițiile impuse de MAE. Înainte ca Irina să urce în autobuz, consulul României a fost sunat direct de către doamna ministru Țoiu, care i-a transmis, în mod imperativ, să NU o lase pe Irina”

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
După Aymen Boutoutaou, FCSB mai pregătește un transfer de răsunet! Mihai Stoica: „E cel mai bun jucător care a venit în România!”
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România