Judecător pensionat la 49 de ani. Va primi o pensie de 15.000 lei, iar în declarația de avere apare că a împrumutat un amic cu 435.000 de euro

Alexandru Ciprian Ghiță, judecător de la Curtea de Apel București, urmează să iasă la pensie la vârsta de doar 49 de ani, cu o pensie estimată la aproximativ 15.000 de lei net pe lună, după ce a avut un salariu de circa 23.000 de lei net.
Mircea Filipescu
10 mart. 2026, 13:28
Judecător pensionat la 49 de ani. Va primi o pensie de 15.000 lei, iar în declarația de avere apare că a împrumutat un amic cu 435.000 de euro
Judecător pensionat la 49 de ani. Va primi o pensie de 15.000 lei, iar în declarația de avere apare că a împrumutat un amic cu 435.000 de euro

Situația lui Alexandru Ciprian Ghiță apare în contextul în care CCR a declarat constituțională legea prin care pensiile speciale ale magistraților ar urma să fie reduse, în medie, cu aproximativ 25%, iar vârsta de pensionare să ajungă treptat la 65 de ani.

Până atunci vechile practici rămân neatinse. Astfel, un judecător va avea parte de ieșirea la pensie cu 15 ani înainte de vârsta standard de pensionare pentru pensionarii „civili”, scrie Newsweek.

Alexandru Ciprian Ghiță a lucrat în sistem aproximativ 25 de ani, îndeplinind condițiile pentru pensionare anticipată.

Citeşte şi: Carmen Harra, previziuni horror pentru ţările NATO. Ce se întâmplă cu România VIDEO

Noua lege privind pensiile speciale prevede reducerea acestora, în medie, cu aproximativ 7.000 de lei pentru magistrați. Totuși, decizia nu a fost unanimă, doi judecători ai CCR exprimând opinii separate față de această măsură.

Citeşte şi: TVR riscă întreruperea emisiei. Situaţie fără precedent după 70 de ani funcţionare continuă

Împrumut de sute de mii de euro

Potrivit declarației de avere, magistratul a acordat un împrumut de aproximativ 435.000 de euro unei persoane fizice. Calculat la nivelul veniturilor declarate, suma este considerabilă: chiar dacă nu ar fi cheltuit niciun ban din salariu, ar fi avut nevoie de aproape nouă ani pentru a economisi o astfel de sumă.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Octavian Popescu, urmărit de una dintre cele mai frumoase femei din online. Focoasa brunetă a furat toate privirile la FCSB – Auda 2-3. Foto exclusiv
Capital.ro
Banii pe care proprietarii nu trebuie să îi plătească la bloc în acest caz. Costurile de la întreținere care nu se datorează
Playtech.ro
Unde este mai sigur să-ți ții economiile? Românii au două favorite clare, aşa încearcă să nu piardă bani din cauza inflației
Adevarul
Povestea mamei care și-a schimbat cariera învățând cot la cot cu copiii. „Am fost cofetar până la 43 de ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Statul acordă câte 1.000 de lei lunar, sprijin pentru tineri. Guvernul a aprobat o primă de angajare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România