Zelenski vine la Bucureşti pentru a doua oară. Preşedintele Ucrainei va avea o întâlnire bilaterală cu Nicuşor Dan

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua joi, 12 martie, o vizită oficială în România, urmând să aibă o întrevedere cu președintele Nicușor Dan, potrivit unor surse politice, neconfirmate oficial până la ora publicării acestui material. Vizita are loc în contextul cooperării regionale în domeniul securității și al sprijinului acordat Ucrainei în războiul cu Rusia.
George Russo
10 mart. 2026, 15:08
Zelenski vine la Bucureşti pentru a doua oară. Preşedintele Ucrainei va avea o întâlnire bilaterală cu Nicuşor Dan

Aceasta va fi a doua vizită a liderului ucrainean în România de la începutul invaziei ruse la scară largă. Prima a avut loc la 10 octombrie 2023, când Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele de atunci, Klaus Iohannis.

În cadrul acelei deplasări fusese pregătită și susținerea unui discurs al președintelui ucrainean în plenul Parlamentului României. Momentul a fost însă anulat în ultimul moment, oficial din motive de securitate, pe fondul unor tensiuni politice interne generate de opoziția unor parlamentari extremiști față de această inițiativă.

Citeşte şi: Statele Unite vor să trimită avioane la baza Mihail Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu. Ar putea fi dislocat un batalion de tancuri la Smârdan

Potrivit surselor citate de Digi 24, Zelenski ar urma să revină la București și în luna mai, când este invitat să participe la Summitul București 9 (B9), programat pentru data de 13 mai 2026.

Reuniunea B9 este considerată una dintre cele mai importante platforme de coordonare politică și militară pentru statele NATO de pe flancul estic al Alianței. Formatul București 9 a fost lansat în 2015, la inițiativa comună a României și Poloniei, ca reacție la acțiunile Rusiei din 2014, fiind dedicat consolidării securității regionale.

Citeşte şi: Coaliția, pe un butoi de pulbere înainte de adoptarea bugetului. Sorin Grindeanu anunță că PSD va depune mai multe amendamente. Neînțelegeri privind bugetul Primăriei Capitalei: „Bucureștiul va intra în incapacitate de plată!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Costicea, omul la care a apelat Gigi Becali! L-a adus pe Octavian Popescu la FCSB
Capital.ro
Ministrul Transporturilor anunță deschiderea a 200 km de autostradă în 2026. Ce se întâmplă cu navigația pe Dunăre și răcirea centralei de la Cernavodă
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT