Dana Săvuică are un obicei care o ajută foarte mult și anume fastingul intermitent. Fostul fotomodel a explicat că mănâncă ultima masă în jurul orei 18.00 și abia a doua zi, între orele 14.00 și 15.00, mai consumă alimente.
„Eu țin fasting pentru sănătatea corpului meu. Încerc să mănânc seara pe la ora 18.00 și a doua zi mai mănânc pe la 14-15 așa. E mult da, sunt multe ore, dar așa e ritmul meu și, dacă nu simt nevoia să mănânc, nici nu mă forțez.
Eu nu țin post, dar am grijă de corpul meu. Eu merg pe o alimentație sănătoasă. Am redus foarte mult carnea, brânzeturile. Îmi iau proteina mai mult din vegetale.
Pur și simplu, eu știu că Dumnezeu e în mine și știu că, dacă fac acte de bunătate și sunt om în adevăratul sens al cuvântului, Dumnezeu mă iubește. Postul este bine să-l ții pentru un detox sau pentru că vrei să te apropii de Dumnezeu. Fiecare are propriile alegeri și eu le respect”, a declarat Dana Săvuică pentru click.ro.
Pe lângă obiceiurile sănătoase, vedeta le sfătuiește pe femeile ajunse la maturitate să își redescopere încrederea, să își aducă aminte de pasiunile din tinerețe și să le transforme în realitate.
„Un sfat pentru o astfel de femeie ajunsă la maturitate?! Să aibă încredere în ea, să se pună pe primul loc, să se iubească mult mai mult pe ea și să nu se mai simtă vinovată pentru asta. Alt sfat ar fi să-și aducă aminte de pasiunile ei din tinerețe și să le transforme în realitate”, a mai declarat Dana Săvuică.