Costică Ştefănescu va fi înmormântat la Craiova

Fostul mare fotbalist Costică Ştefănescu, decedat marţi, la vârsta de 62 de ani, va fi înhumat la Craiova, a anunţat site-ul oficial al echipei Universitatea Craiova, sub culorile căreia a evoluat în cea mai mare parte a carierei.
Romania TV
21 aug. 2013, 08:08
Costică Ştefănescu va fi înmormântat la Craiova

„Adrian Mititelu împreună cu Mariana Ştefănescu, soţia fostului Căpitan, au luat decizia să îl înhumeze pe Costică Ştefănescu la Craiova. În acest sens, Clubul de Fotbal Universitatea Craiova va face toate diligenţele la Primăria Craiova pentru a obţine un loc de veci în Cimitirul Ungureni. Funeraliile vor fi suportate de către Universitatea Craiova”, se arată în comunicatul clubului oltean citat de Agerpres.

Toţi cei care deplâng trecerea în nefiinţă a marelui fotbalist sunt aşteptaţi la sediul Clubului de Fotbal Universitatea Craiova, din strada Sfântul Dumitru, nr.1, unde pot aprinde o lumânare pentru sufletul Căpitanului, mai precizează clubul.

Şi cealaltă echipă din Bănie, CS Universitatea Craiova, a anunţat că toţi cei care doresc să aprindă o lumânare şi să depună o floare în memoria lui Costică Ştefănescu o pot face la stadionul ”Ion Oblemenco”, începând de miercuri, de la ora 11,00.

Cluburile Steaua Bucureşti, la care Costică Ştefănescu şi-a început cariera de fotbalist, şi FC Braşov, la care şi-a încheiat-o, au transmis şi ele condoleanţe după decesul fostului jucător al Craiovei Maxima.

”FC Steaua Bucureşti îşi exprimă regretul pentru dispariţia unuia dintre cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului românesc, Costică Ştefănescu. Fostul căpitan al echipei naţionale a României s-a stins marţi, 20 august, după o lungă suferinţă, la doar 62 de ani. Clubul nostru este alături de familia celui care a debutat in fotbalul mare la Steaua şi îi transmite sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în comunicatul clubului Steaua, care trece în revistă cariera prodigioasă a lui Ştefănescu.

”Întregul colectiv al clubului FC Braşov transmite ‘Sincere condoleanţe!’ familiei fostului jucător şi antrenor al ‘stegarilor’. Regrete eterne!”, transmite site-ul clubului de sub Tâmpa.

Şi FC Rapid Bucureşti s-a alăturat acestor echipe, exprimându-şi regretul ”pentru dispariţia unuia dintre cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului românesc”.

Costică Ştefănescu a murit marţi, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Militar, au precizat pentru AGERPRES oficiali ai Poliţiei Capitalei. Fostul căpitan al echipei Universitatea Craiova avea 62 de ani şi suferea de o boală incurabilă, fiind internat de mai mult timp la Spitalul Militar.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, transfer de 6 milioane de euro! Universitatea Craiova negociază intens cu o echipă puternică din Europa
Capital.ro
Ce se afla, de fapt, în spatele etichetei „produse românești”. Peste 15 tone de legume retrase de la vânzare
Playtech.ro
Motivul pentru care milioane de oameni au această cicatrice pe braț. Ce au în comun cei care poartă semnul
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șofer de 73 de ani, filmat în timp ce mergea pe sens opus pe Autostrada A1. A provocat și un incident rutier, dar și-a continuat drumul
iamsport.ro
Bombă! Jean Valvis vrea să investească la o mare echipă din SuperLiga. Negocieri avansate
MediaFlux
Răsturnare de situație privind desemnarea noului premier! S-a aflat decizia lui Nicușor Dan (Surse)
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului