Tragedie în Botoșani. O tânără mămică a murit în timp ce își aștepta copilul să iasă de la grădiniță

Livia, o mămică de doar 29 de ani, a murit după ce i s-a făcut rău când își aștepta copilul de la grădiniță. Tânăra anunțase educatoarele că vine să își ia băiatul mai devreme ca să petreacă mai mult timp cu el. Din păcate, nu a mai apucat.
Loredana Brumă
12 mart. 2026, 08:23
Tragedie în Botoșani. O tânără mămică a murit în timp ce își aștepta copilul să iasă de la grădiniță

Tragedie în Botoșani. Potrivit primelor informații, femeia s-ar fi simțit brusc rău. S-a așezat pe o bancă, după care a leșinat sub privirile trecătorilor. Oamenii au sunat imediat la 112, iar la fața locului a sosit în doar câteva minute o ambulanță cu un medic.

Tragedie în Botoșani. O mămică a murit în timp ce își aștepta copilul să iasă de la grădiniță. Avea doar 29 de ani

Potrivit primelor informații, la sosirea echipajului medical, femeia intrase în stop cardio-respirator.

“Pacienta prezenta semne de activitate cardiacă, dar din păcate funcția respiratorie era inexistentă. S-au efectuat în continuu manevre de resuscitare și pe traseu și la UPU”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani, potrivit monitorulbt.ro. 

Citește și Încă o tragedie în familia soților care au murit în explozia de la Crevedia. Ginerele acestora a fost omorât pe stradă

Din păcare, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața femeii.

Se pare că familia tinerei de 29 de ani este urmărită de astfel de tragedii. În urmă cu câțiva ani, sora acesteia a murit la fel de subit. Potrivit medicilor, cazua acestor tragedii ar fi o boală cardiacă moștenită din familie.

Tânăra mămică nu era cunoscută cu probleme medicale, iar autoritățile au deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Medicii legiști spun că este foarte posibil ca femeia să fi suferit un infarct sau disecție de aortă.

“La investigațiile de specialitate s-a descoperit lichid în zona pericardului. Posibil să fi suferit un infarct sau disecție de aortă. Era cianotică în zona superioară a corpului. Din păcate nu a avut nicio șansă”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Citește și Tragedie în Olt. Un tânăr a murit, altul este rănit după ce au fost loviți de o mașină. Cei doi verificau o defecțiune la autoturism

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Conducerea Rapidului, prima reacție oficială despre numirea lui Daniel Pancu în locul lui Gâlcă: “Vor fi schimbări mari și în lot!”
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Lista actualizată a țărilor afectate de hantavirus în 2026. Unde circulă cele mai periculoase tulpini și ce risc de infectare există
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Cine este și cum arată partenera lui Ilie Bolojan
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi