Război în Orientul Mijlociu, ziua a 14-a. Un avion american s-a prăbușit în vestul Irakului. Teheranul amenință cu incendierea tuturor infrastructurilor petroliere din regiune

Război în Orientul Mijlociu continuă. Un avion militar al SUA s-a prăbușit în Irak, a anunțat joi armata americană. Este vorba despre o aeronavă de realimentare în zbor KC-135. Aceasta s-a prăbușit în urma unui incident care a implicat două aparate. Rezistenţa Islamică din Irak, o grupare umbrelă a facţiunilor armate susţinute de Iran, a revendicat responsabilitatea pentru doborârea avionului militar american de realimentare în vestul Irakului. Între timp, Teheranul amenință cu incendierea tuturor infrastructurilor petroliere din regiune.
Alina Andrei
13 mart. 2026, 08:35
Război în Orientul Mijlociu, ziua a 14-a. Un avion american s-a prăbușit în vestul Irakului. Teheranul amenință cu incendierea tuturor infrastructurilor petroliere din regiune

Război în Orientul Mijlociu a ajuns în ziua a 14-a. Cea mai mare bază americană din Orient, situată în Qatar, a fost ținta unor atacuri cu rachete iraniene. Atacuri similare au avut loc si in bazele SUA din Turcia si Irak, iar o dronă iraniană a lovit un zgârie nori din Dubai în care sunt cazați ofițeri americani. In plus, un militar francez a murit, iar alți șase au fost răniți in urma unui atac asupra unei baze militare din Irak.

Armata americană a confirmat, joi, pierderea unui avion de realimentare în zbor cu carburant de tip KC-135, în vestul Irakului, potrivit Comandamentului Militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).

Incidentul a avut loc ”într-un spaţiu aerian prieten în timpul Operaţiunii Epic Fury”, potrivit CENTCOM. Două aeronave au fost implicate. Unul dintre avioane s-a prăbuşit, iar celălalt a putut ateriza în deplină siguranţă.

Citește și: Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului, transmite un mesaj, deși presa britanică susține că ar fi în comă și că și-ar fi pierdut un picior într-un atac aerian

O grupare irakiană susţinută de Iran a revendicat ulterior responsabilitatea pentru doborârea avionului militar de realimentare american. Gruparea a declarat într-un comunicat că a doborât aeronava KC-135 ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”.

Citește și: Donald Trump nu e preocupat de prețul în creștere al petrolului. ”Mult mai important pentru mine este să împiedic Iranul să deţină arme nucleare”

De asemenea, joi seara armata israeliană a lansat atacuri aeriene „la scară largă” asupra infrastructurii regimului de la Teheran. În replică, armata iraniană a amenințat cu un răspuns „zdrobitor”, avertizând că orice agresiune asupra porturilor sau resurselor sale energetice va duce la incendierea și distrugerea tuturor infrastructurilor petroliere și gaziere din regiune în care Occidentul are interese majore.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Noile reguli pentru românii din Germania. Cum s-au schimbat ajutoarele sociale și cine riscă să piardă bani
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat