Pensia de urmaș 2026. În România, pensia de urmaș se acordă copiilor și soțului supraviețuitor în cazul decesului unui pensionar sau asigurat. Aceasta se calculează ca procent din pensia pe care o primea sau ar fi putut să o primească părintele decedat. De asemenea, se mai ține cont și de numărul copiilor care beneficiază de aceasta.
Potrivit reglementărilor aflate în vigoare, copiii pot beneficia de pensie de urmaș până la vârsta de 16 sau 26 de ani, dacă aceștia urmează o formă de învățământ. În caz de invaliditate, acest drept se acordă pe toată durata acesteia, indiferent de vârstă, scrie digi.ro.
Pentru a beneficia de pensie de urmaș și după 16 ani, la începutul fiecărui an școlar sau universitar se depune la Casa de Pensii o adeverință școlară.
Cei care își termină studiile înainte de 26 de ani nu vor mai beneficia de pensie de urmaș.
Potrivit legii, cei care beneficiază de o pensie de urmaș o pot cumula cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, indiferent de nivelul acestora.
Pensia de urmaș se calculează ca procent din suma pe care o primea sau ar fi primit-o persoana decedată, iar procentul depinde de numărul urmașilor care au dreptul la pensie.
pentru un singur urmaș – 50% din pensia susținătorului;
pentru 2 urmaşi – 75%;
pentru 3 sau mai mulţi urmaşi – 100%.
Această sumă nu se dă fiecăruia integral, ci reprezintă totalul care se împarte între toți copiii.
De exemplu, dacă părintele decedat avea pensie de 2.000 lei atunci un copil va primi 1.000 lei, 2 copii vor primi 1.500 lei (suma se împarte iar fiecare primește 750 lei), iar 3 copii vor primi 2.000 lei (suma se împarte între ei).
Soţul supravieţuitor poate solicita pensia de urmaş în următoarele situații:
La împlinirea vârstei standard de pensionare, pe tot timpul vieţii
Dacă căsătoria a durat între 10 și 15 ani
Poate beneficia de pensie de urmaș indiferent de vârstă sau durata căsătoriei dacă decesul a survenit din accident de muncă/boală profesională, are invaliditate de gradul I/II, sau are în îngrijire copii sub 7 ani.