Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat luni, că amendamentul PSD privind pachetul de solidaritate prevede creşterea veniturilor a 2,8 milioane de pensionari şi a aproape 300.000 de copii din familii monoparentale, cu venituri foarte reduse sau cu dizabilităţi. El a mai spus că pachetul one-off pentru pensionari are în vedere şi pensionarii militari.
El a precizat că este vorba despre un pachet care avea în vedere creşterea veniturilor a 2,8 milioane de pensionari şi a aproape 300.000 de copii din familii monoparentale, copii din familii cu venituri foarte reduse sau copii cu dizabilităţi.
”Pentru exemplificare, cel mai mic beneficiu la copiilor cu dizabilităţi era de 80 de lei, iar, de exemplu, în cazul familiilor monoparentale avem peste 37.000 de familii care primesc un beneficiu de doar 240 de lei, în condiţiile în care au venituri sub 930 de lei media pe membru de familie, adică venituri extrem de mici”, a subliniat Florin Manole.
Ministrul Muncii a mai anunţat că pachetul one-off pentru pensionari are în vedere şi pensionarii militari, pentru că, în 2025, din păcate, ei nu au fost prinsi în acest sprijin. ”Acum credem că este absolut legitim şi necesar ca pensionarii care au venituri mici, indiferent din ce familie ocupaţională vin, să beneficieze de acest sprijin”, a subliniat Manole.
Întrebat despre sursa din bugetul statului din care se vor lua aceşti bani, ministrul Muncii a arătat că amendamentul se referă la capitolul acţiunii generale din bugetul Ministerului Finanţelor, capitolul bugetar explicit, distinct, clar.
”Protestez o dată în plus pentru faptul că de câte ori este vorba de beneficii pentru copii cu dizabilităţi, care iau 80 de lei pe lună astăzi, copii din familii monoparentale, care primesc 240 de lei pe lună, pensionari cu pensii de 1.500, 2.000, 3.000 de lei, există această zbatere publică a unora în legătură cu sursa de finanţare, dar pentru ajutor de stat, pentru firme, nu întreabă nimeni de unde, ce surse de finanţare sunt. Ştiţi sursa bugetară pentru reducerea IMCA? O ştiţi? Nu o ştiţi”, a comentat el. Florin Manole a mai afirmat că ”pachetul de relansare economică nu a fost cerut doar de PSD”.
”Propunerile au venit dinspre PSD, au venit la începutul toamnei şi a fost nevoie de aproape şase luni de zile. Pentru ca toată lumea să conştientizeze că este nevoie de acest pachet, ne pare rău că a fost nevoie pentru unii de şase luni de zile să înţeleagă că e nevoie de relansarea economiei, toţi indicatorii macroeconomici se deteriorează, uitaţi-vă la problemele legate de scăderea consumului, de frânarea industrială şi aşa mai departe, uitaţi-vă la concedierile colective care se fac, mai ales în vestul ţării, dacă e să ne uităm la corelarea cu industria germană. Toate aceste probleme impuneau nevoia redresării şi a unui pachet specific”, a spus Manole.
Ministrul a menţionat că Pachetul de relansare economică propus de Ministerul Muncii, în toamnă, este implementat deocamdată doar parţial, pentru că deşi sprijinul pentru tinerii în căutarea primului loc de muncă, finanţat integral din fonduri europene în valoare de 170 de milioane de lei, este astăzi în situaţia de a fi implementat, pentru că abia săptămâna trecută a trecut actul normativ necesar, încă avem pachetul care prevede fonduri nerambursabile pentru Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, pentru reforma sistemului de angajare, în această ţară, care este blocat la Ministerul Finanţelor de peste două luni de zile.
”Aşadar, cred că trebuie să revenim la discursul principal. Pachetul de solidaritate este absolut necesar, el este echilibrat în sensul că propune creşteri doar acolo unde este absolută nevoie şi n-am văzut pe nimeni până acum să conteste, şi n-aş vedea niciun motiv să conteste nevoia creşterii beneficiilor pentru copiii cu dizabilităţi, pentru copiii din familii monoparentale, pentru copiii din familii cu venituri reduse, care au nevoie de tichetul de grădiniţă, pentru a merge la grădiniţă”, a subliniat Florin Manole.
Ministrul Muncii a arătat că s-a vorbit foarte mult timp despre eventuala culoare politică a beneficiarilor, despre cum ar vota aceşti beneficiari.
”Este o înţelegere limitată a realităţilor sociale din România, ar trebui să ne intereseze pe toţi din coaliţia de guvernare, nu cum ar putea să voteze unul sau altul dintre cetăţeni, ci cu ce bani merge la supermarket, cu ce bani îşi trimite copiii la şcoală, cu ce bani îşi trimite la grădiniţă şi nu este vorba doar de persoane vulnerabile, pentru că, din păcate, copiii cu dizabilităţi se pot naşte în orice fel de familie din această ţară şi pentru orice fel de familie din această ţară, un copil cu dizabilităţi presupune eforturi materiale. Şi nu numai, şi statul ar trebui să sprijine acest gen de familii, indiferent de veniturile pe care le au”, a ţinut să precizeze el.