Un drum spre antrenament peste calea ferată, o pereche de căști și o clipă de neatenție au transformat visurile unui tânăr de 18 ani într-o adevărată tragedie care a sfâșiat inimile părinților și a îndoliat întreaga comunitate.
Voleibalistul Carol Bălălău a fost ucis de tren în cartierul Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea. Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul feroviar era elev în clasa a XII-a, la profil sportiv – volei. Băiatul de 18 ani era sportiv legitimat la echipa masculină a Clubului Sportiv Vâlcea 1924.
Colegii de antrenament s-au alarmat când băiatul nu a mai ajuns la sală la antrenament și au sunat-o pe mama lui, care nu știa nimic. Ea l-a anunțat pe tatăl lui Carol, fost jandarm, care a plecat imediat în căutarea lui. În momentul în care a ajuns la calea ferată, imaginile au fost de coșmar. Tatăl a îngenuncheat în locul în care trenul i-a spulberat fiul. Colegii lui Carol au ajuns și ei de urgență la fața locului și au rămas înmărmuriți la scena din fața lor.
Din primele informații reiese că adolescentul mergea la antrenament, în momentul în care a fost surprins de trenul care circula pe ruta spre Sibiu. Potrivit datelor preliminare, tânărul ar fi avut căștile în urechi și nu ar fi auzit apropierea garniturii. Impactul a fost devastator, iar leziunile suferite i-au fost fatale.
Citește și: Cât costă o vacanță de Paște în 2026. Prețul pentru un sejur la mare sau în Delta Dunării
Carol era un elev eminent, învăța la cel mai bun liceu, dar era și sportiv de performanță. Băiatul își iubea foarte mult tatăl și își dorea să ajungă polițist sau jandarm ca el. Tatăl, cu lacrimi în ochi, spunea că băiatul s-a născut într-o zi de Paște, a venit ca o lumină. Dar această lumină s-a stins pentru totdeauna și a lăsat o durere sfâșietoare în sufletele părinților și a celor doi frați pe care băiatul îi mai avea. Familia este sfâșiată de durere.