Un meteorit de aproximativ 7 tone a traversat cerul în Cleveland, SUA, fiind vizibil chiar și în timpul zilei, în jurul orei 9:00. Acesta a fost observat de persoane din state precum Wsconsin, Pennsylvania sau Maryland. Societatea Americană de Meteori a primit numeroase raportări despre „mingea de foc” care a luminat cerul, potrivit AP.
Conform NASA, meteoritul avea un diametru de aproximativ 1,8 metri și s-a deplasat cu peste 72.000 km/h. După ce a traversat atmosfera pe o distanță de aproximativ 55 de kilometri, acesta s-a fragmentat, eliberând o energie estimată la 250 de tone de TNT. Deflagrația a fost suficient de puternică pentru a zgudui locuințe și a provoca panică în rândul oamenilor, mulți crezând inițial că este vorba despre o explozie.
Meteoritul a fost detectat inițial la aproximativ 80 de kilometri altitudine, deasupra lacului Erie, în apropiere de orașul Lorain. Fragmentarea s-a produs ulterior deasupra regiunii Valley City, în statul Ohio, iar specialiștii spun că este puțin probabil ca bucăți mari din meteorit să fi ajuns la sol.
„Ar putea exista fragmente mici, dar majoritatea s-au dezintegrat în atmosferă”, au explicat meteorologii. Până în acest moment, nu au fost raportate pagube sau victime.
Astronomii susțin că astfel de evenimente nu sunt atât de rare. Meteori de dimensiuni variabile intră zilnic în atmosfera Pământului, dar doar cei mai mari produc explozii vizibile și zgomote puternice. În același timp, datorită telefoanelor mobile și camerelor de supraveghere, din ce în ce mai multe astfel de fenomene sunt surprinse și distribuite în mediul online.