Premierul Ilie Bolojan a afirmat, joi seară, în cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se dezbate bugetul că votul pentru această lege este un vot pentru viitorul României, în contextul actual extrem de complicat.
”Guvernul vine cu un buget care reflectă posibilităţile adevărate ale ţării”, a transmis premierul.
„Avem de dat în curând un vot pentru bugetul de stat al României. Decidem nu doar ce facem cu finanțele țării, dar ne asumăm cu responsabilitate drumul spre viitor. De multe ori, de la această tribună a fost prezentat un venit cu ținte supraestimate. Guvernul vine cu un buget care reflectă posibilitățile țării. Am construit bugetul cu o creștere ușoară economică, pe care să o putem realiza. O parte importantă merge spre investiții, în special din fonduri europene. Anul acesta este decisiv pentru cât reușim să atragem din PNRR, care se încheie din luna august. Am proiectat un deficit în scădere iar asta ne ajută să ținem cheltuielile sub control și să punem ordine în finanțe”, a spus Ilie Bolojan în plenul Parlamentului.
„Cea mai importantă reformă este tocmai schimbarea fundamentală a modelului economic, de la consum toxic pe datorie, la investiții care generează prosperitate. Bugetul pe 2026 este rezultatul muncii pe ultimele luni și pune economia pe un teren mai stabil și predictibil. Nu trebuie să ne relaxăm și să respirăm ușurați, să revenim la obiceiurile risipitoare și să ne sacrificăm din nou viitorul. Avem în fața noastră o muncă de ani de zile, deficitul trebuie redus an de an până în 2031. Datoria a ajuns la 60% din PIB, iar în acest an e prevăzută plata de 60 de miliarde de lei pentru dobânzile la credite, cu 10 miliarde mai mult decât în 2025. În doar patru ani de zile s-au dublat cheltuielile cu dobânzile, de la 30 la 60 de miliarde de lei. Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită sub povara dobânzilor. Responsabilitatea bugetară trebuie să devină o atitudine”, a mai spus Ilie Bolojan.
„Comunitățile locale nu pierd bani față de bugetul din 2025, dimpotrivă, UAT-urile sunt constrânse să se reformeze dar vor dispune și de venituri mai mari care să le dea posibilitatea să facă mai mult pentru comunități. Bugetul asigură protecție socială pentru categoriile vulnerabile, fără să promitem mai mult decât posibilitățile statului. Bugetul include plata pensiilor, indemnizațiilor, ajutoarelor sociale, cheltuielilor prevăzute. Acum avem o înțelegere în coaliție cu privire la forma propusă a bugetului de stat. E important să menținem deficitul prevăzut. Mai bine suntem prudenți acum decât să corectăm mai târziu.
Bugetul de stat trebuie să fie un instrument pentru creșterea economiei, pentru întărirea și responsabilizarea administrației publice, susținerea românilor din categorii vulnerabile. Trebuie să ne gândim la generațiile actuale și viitoare. Nimeni nu vrea să lăsăm o țară cu datorii. Nu este corect să le răspundem românilor cu soluții pe termen scurt care să ne afecteze mai târziu. Dacă menținem disciplina și continuăm investițiile, putem ajunge la o economie mai solidă care crește pe baze sănătoase. Vă îndemn să votați bugetul în forma asumată, o cale corectă pentru România”, a conchis premierul Ilie Bolojan înainte de votarea bugetului pe 2026.