Independență energetică în Sectorul 3: Panouri fotovoltaice pentru blocurile și școlile din sector

Primăria Sectorului 3 derulează un amplu program de trecere la energie verde, prin instalarea de sisteme fotovoltaice atât la toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din sector, cât și la blocurile de locuințe care beneficiază de lucrări de reabilitare termică. Investițiile vizează reducerea costurilor cu energia și creșterea independenței energetice într-un context în care prețurile la utilități continuă să crească.
Filip Stan
20 mart. 2026, 09:46
Independență energetică în Sectorul 3: Panouri fotovoltaice pentru blocurile și școlile din sector

Atât sistemul educațional, cât și asociațiile de proprietari se confruntă cu o provocare crescândă în gestionarea costurilor cu utilitățile. Prețurile la energie electrică au cunoscut creșteri semnificative în ultimii ani, iar consumurile pentru iluminat, încălzire, ventilație, funcționarea lifturilor generează facturi substanțiale.

Pentru o unitate de învățământ sau pentru un bloc de locuințe, costurile cu energia electrică reprezintă o componentă esențială a bugetului de funcționare. În lipsa unor soluții alternative, aceste costuri continuă să crească, limitând resursele disponibile pentru alte nevoi.

În acest context, tranziția către producția proprie de energie din surse regenerabile devine o necesitate economică și nu doar o opțiune de sustenabilitate. Un sistem fotovoltaic corect dimensionat poate acoperi o parte semnificativă din consumul energetic, reducând dependența de rețeaua electrică și stabilizând costurile pe termen lung.

Panouri fotovoltaice la toate școlile și grădinițele

Prin utilizarea fondurilor europene, Primăria Sectorului 3 implementează un proiect integrat de instalare a sistemelor fotovoltaice la toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Investiția vizează montarea a aproximativ 13.000 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 5 MW.

Panourile fotovoltaice sunt amplasate pe terasele clădirilor unităților de învățământ, valorificând astfel suprafețe care altfel ar rămâne nefolosite. Sistemele sunt dimensionate pentru autoconsum, ceea ce înseamnă că energia produsă este utilizată direct de școală pentru funcționarea curentă, reducând cantitatea de energie achiziționată din rețeaua publică.

Panouri fotovoltaice la blocurile din Sectorul 3

Programul de instalare a panourilor fotovoltaice nu se limitează la unitățile de învățământ. Primăria Sectorului 3 lucrează în prezent la aproximativ 100 de blocuri care vor avea, la finalizarea lucrărilor de reabilitare termică, și sisteme fotovoltaice instalate pe terase. Consumul comun al unui bloc include iluminatul de pe scară, alimentarea lifturilor, interfonului, și a altor consumatori.

Chiar dacă aceste consumuri nu par mari la prima vedere, în clădirile cu mai multe etaje și locatari pot genera facturi consistente lunar. Un sistem fotovoltaic corect dimensionat poate acoperi până la 70-100% din aceste nevoi, mai ales pe timpul verii.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?