Daniel David, filosofii despre bugetul la Educaţie după demisie: „E ca pisica lui Schrödinger: există simultan în mai multe stări”

Bugetul alocat Educației și Cercetării de către guvern nu e nici mare, nici mic, nici suficient, nici insuficient, nu ajunge, dar nici pe plus nu e, scrie Daniel David pe blogul personal. E exact în starea în care era pisica din experimentul lui Schröedinger, spune Daniel David: există simultan în mai multe forme. Sau, cum ar spune Eminescu, „azi îl vedem și nu e”.
Viorel Dobran
23 mart. 2026, 14:22
Daniel David, filosofii despre bugetul la Educaţie după demisie: „E ca pisica lui Schrödinger: există simultan în mai multe stări”

Fostul ministru al Educației, Daniel David, atrage atenția asupra confuziei din spațiul public privind bugetul alocat Educației și Cercetării și explică faptul că diferențele de interpretare vin din modul în care sunt calculați indicatorii.

„Văzând discrepanțele existente – ba crește, ba scade, ba nu se modifică semnificativ –, am impresia că avem mai multe ministere sau că ne referim la multiversuri”, afirmă acesta, comparând situația cu „pisica lui Schrödinger”, care pare simultan în mai multe stări, scrie acesta pe blogul personal.

Țintele de 6% și 1% din PIB, greșit înțelese
Daniel David subliniază că vechile repere invocate frecvent în dezbaterea publică sunt adesea interpretate eronat.

„6% nu se referea doar la cheltuielile în Educație derulate prin ministerul de specialitate”, explică David, precizând că această țintă includea și bugetele locale și alte surse.

Mai mult, acest indicator nu mai este valabil. Noua legislație l-a înlocuit cu un alt mecanism: „minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

SUBIECTE ROMÂNĂ SIMULARE BAC 2026 EDU.RO. Subiecte grele la testarea pentru Bacalaureat

În cazul Cercetării, situația este similară: „1% din PIB […] se referea la toate cheltuielile de cercetare […] nu doar din bugetul ministerului”.

„3% actual nu trebuie comparat cu vechiul 6%”
Pentru 2026, datele arată o imagine mixtă: bugetul din fonduri consolidate crește cu peste 5%, dar bugetul din fonduri strict de la stat scade ușor (–0,53%).

Ca pondere în PIB, Educația ajunge la aproximativ 3%, însă ministrul avertizează că această valoare nu trebuie comparată direct cu vechea țintă de 6%.

Totuși, dacă se ia în calcul întregul sistem (inclusiv alte instituții și surse), nivelul a fost de aproximativ 4,32% din PIB în 2025, unul dintre cele mai mari din ultimele două decenii.

Chiar dacă bugetul alocat Cercetării a crescut, ponderea rămâne mică
În Cercetare, bugetul crește semnificativ, cu peste 28% față de anul anterior.

Chiar și așa, ponderea rămâne foarte mică: aproximativ 0,13% din PIB în 2026.

„Acesta trebuie raportat la 1% din PIB”, subliniază David, sugerând că România este încă departe de obiectivele asumate.

Respectă bugetul angajamentele din „Pactul pentru Deceniul Educației și Cercetării”?

Întrebat dacă bugetul respectă angajamentele din „Pactul pentru Deceniul Educației și Cercetării”, Daniel David oferă un răspuns nuanțat:

„În general DA la Cercetare și parțial la Educație”, însă doar în raport cu creșterile față de anii anteriori, nu cu țintele asumate.

Ministrul admite și limitele actuale: „cred că este un buget cu care se poate începe”, deși ar fi dorit alocări mai mari pentru Educație și o distribuție diferită a fondurilor în Cercetare.

Daniel David: „Să nu ne temem să introducem resurse”

Daniel David transmite că sistemul are nevoie de resurse suplimentare, pe măsură ce situația economică o va permite: „Sistemul de Educație-Cercetare are acum paradigme noi și sănătoase, să nu ne temem să introducem resurse”.

Bugetul educației și cercetării pentru 2026 arată mai degrabă o etapă de tranziție: creșteri pe alocuri, dar e departe de obiectivele majore, într-un context fiscal care limitează expansiunea rapidă.

Iar confuzia publică persistă, în mare parte, din cauza modului diferit în care sunt interpretate datele — exact ceea ce ministrul descrie ca fiind „mai multe universuri” ale aceleiași realități.

Actualul ministru al Educaţiei: Nu există riscul ca Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul să nu se ţină / Avem un buget total mai mare cu 4% pe zona de educaţie

Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat marţi că nu există riscul ca Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul să nu se ţină anul acesta, el adăugând că încearcă să găsească soluţii pentru rezolvarea anumitor situaţii şi să existe o speranţă pentru viitor. Ministrul a mai spus că anul acesta avem un buget total mai mare cu 4% pe zona de educaţie.

Cine sunt elevii care pot fi admiși la liceu fără a mai susține Evaluarea Națională. Ce decizie a luat Ministerul Educației

”Cred că ceea ce am făcut în aceste zile demonstrează că sunt un om al dialogului şi un om care caută soluţii. Sigur că trebuie să eficientizăm anumite activităţi ale ministerului, identificăm anumite fonduri. Acum avem un buget total mai mare cu 4% pe zona de educaţie, mai mare cu 20% pe zona de cercetare, nu doar în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ci şi în general. Implementăm proiectele PNRR, care vor asigura o reformă a infrastructurii şi, după aia, încercăm să acţionăm diferenţiat, în funcţie de problemele identificate, pentru că sunt foarte multe probleme”, a spus ministrul Educaţiei, la Parlament.

Dimian a fost întrebat dacă există riscul ca anul acesta să nu se desfăşoare Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. ”Nu cred că există acest risc, atât timp cât ne aflăm într-un continuu dialog. Încercăm să găsim soluţii pentru rezolvarea anumitor situaţii şi totodată să avem o speranţă pentru viitor. Este un buget de la care putem construi. Cred că e foarte important să înţelegem că, în România, educaţia a fost prima care a suportat această situaţie din România, faptul că avea un deficit bugetar de peste 9%. În momentul de faţă observăm măsuri şi în alte componente ale societăţii, vom vedea cât şi cum se vor implementa şi, de asemenea, cred că educaţia va fi prima care va ieşi în această situaţie”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Cum își face, de fapt, cruce Gigi Becali. Detaliul pe care puțini români l-au observat la patronul FCSB
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj