Mara Bănică acuză un profesor că i-a agresat fiul. Autoritățile au emis ordin de protecție

Jurnalista Mara Bănică a reclamat că fiul său minor ar fi fost agresat fizic de un profesor de la Colegiul Național Bilingv "George Coșbuc".
Giorgiana Amarie
23 mart. 2026, 15:29
Mara Bănică acuză un profesor că i-a agresat fiul. Autoritățile au emis ordin de protecție

Mara Bănică, una din cele mai cunoscute jurnaliste din țară, a reclamat că fiul său minor ar fi fost agresat fizic de un cadru didactic de la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”. Ulterior, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile. Profesorul acuzat susține că fiul Marei Bănică ar fi aruncat ghiozdanul unui copil peste gard, iar el a vrut să îl ajute pe copilul respectiv, moment în care adolescentul a devenit recalcitrant. Totuși, acesta neagă că l-ar fi atins.

„Pentru mine a fost un weekend greu. Să te duci cu copilul tău bătut de un profesor la Medicină Legală, nu e cel mai plăcut lucru.

Vreau să mulțumesc procurorului de caz. A audiat martori, a analizat situația și a dispus ca profesorul Corneliu Riegler de la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc să stea departe de copilul meu: 200 de metri de casa noastră și 5 metri în școală (aici va fi interesant cum o să facem).

Sper să nu mai fie cazul să ne gândim cum să facem pentru că solicit public domnului inspector general al Municipiului București să îl suspende pe acest om de la catedră în urma documentelor pe care le depun în această dimineață la ISMB”, a spus Mara Bănică pe rețelele sociale.

Citește și: Daniel David, filosofii despre bugetul la Educaţie după demisie: „E ca pisica lui Schrödinger: există simultan în mai multe stări”

Profesorul acuzat susține că fiul Marei Bănică ar fi aruncat ghiozdanul unul copil peste gard. Acesta a vrut să îl ajute pe copil, moment în care adolescentul a devenit agresiv.

„La data de 20 martie, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Secția 8 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, și ulterior prin plângere, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său minor ar fi fost agresat fizic de către un cadru didactic”, informează DGPMB.

În urma plângerii, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent. Astfel, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru cinci zile, conform legislației în vigoare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 8, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

Precizăm faptul că Poliția Capitalei tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind siguranța minorilor și desfășoară toate activitățile necesare pentru clarificarea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun”, arată sursa citată.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București, reacție în urma incidentului

„Inspectoratul Școlar al Municipiului București a luat act de informațiile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, referitoare la presupuse fapte de violență săvârșite de un cadru didactic asupra unor elevi ai Colegiului Național ‘George Coșbuc’.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, instituția s-a autosesizat cu privire la aspectele semnalate și a dispus trimiterea unei echipe de control pentru verificarea și analiza situației.

După finalizarea verificărilor și întocmirea raportului de către echipa de control, vom furniza informații privind concluziile și măsurile dispuse.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind siguranța elevilor și respectarea normelor legale în unitățile de învățământ”, a transmis Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Citește și: Guvernul Bolojan pregătește noi tăieri în Educație. Zeci de mii de angajați vor fi afectați de decizii

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT