Aviaţia israeliană bombardează o ţintă din Liban

Aviaţia militară israeliană a bombardat în noaptea de joi spre vineri o ţintă militară din Liban, ca represalii la tirul cu rachete lansate dinspre această ţară şi care au căzut în partea de nord a statului evreu, transmite agenţia Reuters, potrivit Mediafax.
Romania TV
23 aug. 2013, 05:41
Aviaţia israeliană bombardează o ţintă din Liban

Potrivit unei surse militare israeliene, a fost bombardată o ‘bază teroristă’ de lângă localitatea Na’ameh, situată între capitala Beirut şi oraşul Sidon.

Patru rachete au fost trase joi din sudul Libanului, una fiind interceptată de sistemul apărare antirachetă Iron Dome, alte două au lovit zone populate, dar nu au provocat victime, iar cea de-a patra se presupune că a căzut în mare.

Atacul a fost revendicat pe Twitter de un responsabil al Brigăzilor Abdallah Azzam, o grupare legată de al-Qaida, care a mai revendicat atacuri similare asupra statului evreu în anii 2009 şi 2011.

Într-o declaraţie premergătoare atacului asupra Libanului, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Peter Lerner, a declarat că ţara sa ‘nu va tolera nicio agresiune teroristă provenită de pe teritoriul libanez’. Anterior şi premierul Benjamin Netanyahu a avertizat cu o posibilă ripostă. ‘Oricine ne face rău, sau încearcă să ne facă rău, trebuie să ştie că îl vom lovi’, a spus el într-o intervenţie televizată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Ce vrei? Vezi-ți de treaba ta!”. Gigi Becali, dat afară cu forța din vestiarul FCSB chiar de adversarul de azi
Capital.ro
Bani în plus la pensie pentru români. Noul sistem de economisire intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Cum arată noile cupoane de pensii, ce se schimbă concret și cine le primește primul. Pensionarii reacționează: „Grafica era importantă!”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Coiful de la Coțofenești, restaurat aproape în totalitate! Transformarea e spectaculoasă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT