Academia Română anunţă lansarea unui program de burse pentru tinerii români. Cât poate încasa lunar un bursier şi care sunt condiţiile

Academia Română a anunțat lansarea unei noi ediții a programului de burse „Academia Română în dialog cu tinerii”, destinat sprijinirii elevilor cu rezultate școlare deosebite, proveniți din medii defavorizate. Inițiativa are ca scop încurajarea performanței academice și susținerea tinerelor talente în parcursul lor educațional.
George Russo
25 mart. 2026, 16:47
Academia Română anunţă lansarea unui program de burse pentru tinerii români. Cât poate încasa lunar un bursier şi care sunt condiţiile

Programul, inițiat în anul 2019, vizează identificarea și sprijinirea elevilor cu performanțe confirmate la concursuri și olimpiade naționale și internaționale, contribuind la formarea unei noi generații de intelectuali. Pentru anul școlar 2026-2027, vor fi acordate 10 burse, fiecare în valoare de 1.000 de lei lunar.

Bursele se adresează elevilor din clasele IX–XII, iar în situații excepționale și celor din clasa a VIII-a, cu condiția să fi obținut rezultate remarcabile la competiții școlare și să aibă o medie generală de cel puțin 9,50. De asemenea, beneficiarii trebuie să provină din familii cu venituri sub media națională.

Dosarele de candidatură pot fi depuse până la data de 20 aprilie 2026, fie prin e-mail, fie prin poștă, la sediul Academiei Române din București. Documentația trebuie să includă o scrisoare de motivație, copii ale diplomelor obținute, un document care atestă situația școlară din ultimii doi ani și o declarație pe proprie răspundere privind situația materială.

Programul este coordonat de un grup de academicieni și profesori universitari, sub conducerea academicianului Ioan Dumitrache, și face parte dintr-un demers mai amplu de susținere a excelenței în educație și cercetare.

Citeşte şi: Rezultate Simulare Evaluarea Națională 2026. Unde vor putea fi aflate notele obținute de elevii de clasa a VIII-a

„Programul Academia Română în dialog cu tinerii este alcătuit din 4 direcții principale de acțiune:

– acordarea de burse elevilor din medii defavorizate cu rezultate școlare deosebite și susținerea acestora pentru finalizarea studiilor

– organizarea unor școli de vacanță, cu implicarea institutelor de cercetare ale Academiei Române și a unor universități

– înființarea Centrului pentru tineri supradotați în București și în cadrul filialelor Academiei Române: Iași, Cluj-Napoca și Timișoara

– acordarea unor premii speciale ale Academiei Române

Inițierea programului „Academia Română în dialog cu tinerii” răspunde nobilei misiuni pe care instituția noastră o are în societatea românească, aceea de a identifica, promova, susține și valida valorile naționale, precum și de a contribui la dezvoltarea cunoașterii prin activitatea științifică și culturală de excelență”, se arată în comunicatul Academiei.

Citeşte şi: Cadrele didactice, evaluate psihiatric înainte de angajare! Cine a decis asta și de când se va întâmpla

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce diferență de vârstă există între Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi, jucătoarele de la CSM București care au o relație și nu se mai ascund
Capital.ro
Amendă de 5.000 de lei pentru românii care au fântână și fosă în curte. Regula obligatorie pe care mulți proprietari o ignoră
Playtech.ro
Ți se închid aplicațiile singure pe telefon? Ce trebuie să verifici ca să rezolvi rapid problema VIDEO
Adevarul
Crin Antonescu, despre mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Europei. „Vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Când e Înălțarea în 2026. Ziua coincide cu o altă sărbătoare mare din România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi