Sulfina Barbu: Nini Săpunaru nu are experienţa necesară pentru postul de ministru al Transporturilor

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu consideră că Nini Săpunaru nu are experienţa necesară pentru postul de ministru al Transporturilor şi spune că nu se aştepta ca liberalii să facă "o propunere care să poată fi apreciată".
Romania TV
23 aug. 2013, 08:33
Sulfina Barbu: Nini Săpunaru nu are experienţa necesară pentru postul de ministru al Transporturilor

Sulfina Barbu a declarat, la RFI, că nu a fost surpinsă de nominalizarea lui Nini Săpunaru la Transporturi. „Nici nu aveam foarte mari aşteptări de la Partidul Naţional Liberal şi de la USL, pentru că, văzând garnitura de miniştri pe care au promovat-o, nu aveam aşteptări ca acum să vină cu o propunere care într-adevăr să poată fi apreciată”, a spus ea.

Vicepreşedintele PDL consideră că Nini Săpunaru nu are experienţa necesară pentru postul de ministru al Transporturilor. „Din păcate, conform obiceiului USL, avem promovaţi oameni care nu neapărat că au experienţă în domeniul respectiv, ci probabil sunt bine poziţionaţi politic şi atât”, a susţinut Barbu.

„Nu am fost surprinsă, din partea USL chiar nu mă mai surprinde nimic”, a mai spus Sulfina Barbu.

Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că este onorat de această propunere.

„Am fost sunat şi am fost întrebat dacă aş accepta o propunere din partea dânsului (a lui Crin Antonescu – n.r.), propunere către Biroul Permanent Naţional, pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Am acceptat, sunt onorat de propunere, mai mult de atât nu am ce să comentez decât că voi aştepta decizia partidului de duminică. (…) E doar propunerea domnului preşedinte Crin Antonescu, propunere către BPN, urmează ca dânşii (membrii forului de conducere al partidului – n.r.) să mă voteze sau nu pentru această candidatură”, a spus Săpunaru.

Conducerea PNL urmează să analizeze duminică propunerea pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un lider liberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în forurile de conducere ale partidului.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că până luni, la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.

Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, decizia nefiind definitivă.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
De ce și-a petrecut Adrian Mutu vacanța în Republica Dominicană. Cele două persoane care l-au făcut pe ”Briliant” să aleagă țara insulară
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Cine va avea prioritate la locurile de parcare administrate de primării. Legea care oferă acces preferențial merge spre promulgare
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Jurnalistul Digi Sport recunoaște: ”Am fost la palat, am mâncat cu Gigi la aceeași masă! Spun direct cum s-a întâmplat”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?