Daniel Constantin: PC nu se opune nominalizării lui Săpunaru

PC nu se va opune nominalizării pe care o va face PNL pentru Ministerul Transporturilor, spune liderul conservatorilor, Daniel Constantin, potrivit căruia nu există neînţelegeri în USL în privinţa lui Nini Săpunaru, transmite corespondentul Mediafax.
Romania TV
23 aug. 2013, 17:39
Daniel Constantin: PC nu se opune nominalizării lui Săpunaru

„Nu ne vom opune şi nu cred că s-a opus niciodată PNL la o nominalizare a PC. Nu ne vom opune nominalizării pe care o va face PNL. Este atributul PNL, cred că au toată responsabilitatea de a propune oameni valoroşi în fruntea Ministerului Transporturilor, au oameni valoroşi care pot să răspundă cerinţelor şi cred că va fi o chestiune de discuţie între PNL şi cel care conduce Guvernul, în speţă premierul Victor Ponta”, a declarat, vineri, la Alba Iulia, liderul PC, Daniel Constantin, răspunzând unei întrebări.

Acesta a adăugat că neînţelegerile din USL privind nominalizarea unui ministru la Transporturi sunt „speculaţii”.

„Sunt speculaţii. Nu ştiu dacă e o nemulţumire în interiorul alianţei, nu ştiu dacă nu a fost de acord premierul Ponta. Astea sunt lucruri care probabil că s-au discutat deja între domnul Ponta şi domnul Antonescu. Sigur că noi vom susţine poziţia PNL în ceea ce priveşte nominalizarea. În egală măsură, premierul, aşa cum de fiecare dată, are ultimul cuvânt în nominalizări, după consultarea, sigur, cu preşedintele partidului care propune. Eu sunt convins că nu sunt neînţelegeri şi că lucrurile vor fi clarificate duminică, după şedinţa PNL”, a afirmat Daniel Constantin.

Daniel Constantin s-a aflat vineri într-o în vizită de lucru în judeţul Alba, el având întâlniri, în calitate de ministru al Agriculturii, cu şefii instituţiilor deconcentrate din subordinea Ministerului Agriculturii, cu producătorii şi fermierii din judeţ.

Totodată, Constantin a vizitat două societăţi de industrie alimentară din Alba şi o fermă de creştere a animalelor.

Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru.

Surse politice declarau, vineri, pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu.

Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru „Gândul”, că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi, precizând însă că „crede sincer” că Nini Săpunaru este o „propunere cu multe şanse de nominalizare” în BPN al PNL.

Propunerea PNL pentru Ministerul Transporturilor urmează să fie votată duminică în cadrul Biroului Politic Naţional prin vot secret.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR