Cum au ajuns românii să fie chiriaşi de nevoie. „Nu voi reuşi să îmi cumpăr nici măcar o garsonieră, oricât de mult aş munci”

Românii reuşesc tot mai greu să-şi achiziţioneze o locuinţă, mai ales că, pe lângă inflație, prețurile imobiliarelor au crescut, iar veniturile nu au ținut pasul cu ele. Deși numeroase orașe au fost afectate de declinul demografic și economic, oferta pieței a rămas rigidă.
Marius Gherghe
30 mart. 2026, 15:22
Cum au ajuns românii să fie chiriaşi de nevoie.
Cum au ajuns românii să fie chiriaşi de nevoie. "Nu voi reuşi să îmi cumpăr nici măcar o garsonieră, oricât de mult aş munci"

Românii încep să se resemneze în privința posibilităților unor achiziții imobiliare. Mulţi dintre ei văd cumpărarea unei locuințe ca pe un obiectiv important, pe care îl asociază cu stabilitatea, familia și cu mai puține griji legate de viitor, însă le este tot mai greu să devină proprietari.

„Am făcut niște calcule, ținând cont de joburile la care cred că aș putea avea acces, și am ajuns la concluzia că nu voi reuși să îmi cumpăr nici măcar o garsonieră de 50.000 de euro într-un oraș mic, oricât de mult aș munci. Gândul ăsta mă întristează, pentru că îmi doresc să îmi întemeiez o familie”, a scris un român pe platforma de socializare Reddit, conform Adevărul.

Citește și: Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare în Europa. Muncești mai mult, te pensionezi mai târziu

Un altul susţine că și-ar fi putut cumpăra propria locuință doar dacă ar fi vândut casa bunicii de la țară, dar a renunțat atunci când şi-a văzut părinții folosind gospodăria în zilele libere: „Prefer să stau în chirie, sincer. Știu, sunt bani irosiți. Dar măcar stau liniștit, știu că nu am rată 30 de ani și, dacă pierd jobul, adio casă. Mă mut unde vreau, când vreau. Îmi schimb jobul cu ușurință în alt oraș, de exemplu, ceea ce am și făcut fără niciun stres. A terminat copilul grădinița și m-am mutat într-o zonă unde am vrut la școală. Poate peste vreo 20 de ani, cu banii investiți, o să îmi ajut copilul să își ia un apartament, iar eu poate o casă la țară, în apropiere. Nu toți trebuie să deținem case”.

Bani din străinătate sau de la bănci

Alt utilizator Reddit susține că a reușit să își îndeplinească dorința de a avea propriul apartament după ce a muncit în ultimii ani în străinătate: „Eu am reușit să îmi iau o casă de 250.000 de euro în Olanda, cu prietena. Plătim mult mai puțin decât dacă am fi stat în chirie și, practic, putem să o vindem după cinci ani și să primim diferența. Prețurile cresc și o să avem și profit”.

Alți români au ales alte variante: „Cu muncă, începând cu ospătărie, șantier, salahor, casier, apoi programare, DevOps și software arhitect, am ajuns să îmi iau un apartament pe la Trapezului, care acum este închiriat și plătește o parte din rata la casa cumpărată în 2022. Prin bancă, bineînțeles, dar apartamentul este achitat anticipat”.

Citește și: Situație neobișnuită în Codul Rutier 2026. Căruța este permisă pe drumurile publice, dar motocultorul nu. Care este explicația

Unii dintre români cred că împrumuturile bancare sunt singura soluție pentru achiziția unei locuințe. „Două persoane cu venituri cât de cât bune își permit achitarea ratei unui credit luat pe perioada maximă, de 30 de ani. Peste câțiva ani, când salariul va fi crescut și e momentul pentru copii, vinzi apartamentul la un preț semnificativ mai mare decât l-ai cumpărat. Stingi creditul și banii rămași îi folosești ca avans pentru noua achiziție”, explică unul dintre ei.

Alții refuză însă să ajungă la pensie muncind pentru a achita rate şi caută locuințe ieftine, care pot fi renovate, cu condiția ca prețul imobilelor să fie mic, iar cheltuielile de renovare să nu depășească așteptările: „În orașe defavorizate sunt șanse să găsești locuințe ieftine. Dar trebuie să strângi banii în altă parte”.

Altcineva susține însă că românii dau prea mare importanță nevoii de a avea propria locuință.

Preţuri imense în Bucureşti

Capitala conduce în topul celor mai scumpe locuințe, urmată de orașul Cluj Napoca, ambele urmând trendul crescător al prețurilor pe piața imobiliară. Cel mai adesea, apartamentele comune din București sunt oferite la cel puțin 100.000 de euro, uneori prețul de vânzare depășind de 200.000 de euro. În Cluj-Napoca, Iași și Constanța, costul lor este ceva mai redus, dar în creștere față de ultimii ani.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce mănâncă, de fapt, Andrei Borza la micul dejun. Alegerea pe care a făcut-o în urmă cu 5 luni
Capital.ro
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Ministrul Florin Manole, anunț despre numărul de locuri în 2026
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Mircea Lucescu, noi detalii despre starea lui de sănătate! Motivul pentru care selecționerului i s-a făcut rău: „Am simțit că nu mai pot respira”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș și-a pierdut viața după ce a înghițit o unghie falsă de a mamei! Incredibil ce a făcut tatăl lui atunci când a ajuns la spital
iamsport.ro
A refuzat România și a ajuns să reprezinte o națională de top după ce oficialii FRF i-ar fi cerut bani familiei sale: ”S-a simțit scârbită!”
MediaFlux
Ajutor financiar de 600 de lei de la Primărie pentru carburant sau 50% la abonamentul de transport!
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj