Persoanele cu dizabilități protestează împotriva guvernului Ilie Bolojan. Mesaj dur adresat premierului: „Un strigăt de disperare în fața deciziilor care ne împing spre marginalizare”

Mii de persoane cu dizabilități anunță proteste marți, 31 martie, la București și în țară, acuzând guvernul Ilie Bolojan că le-a blocat indemnizațiile, le-a tăiat facilitățile fiscale și le-a „șters” drepturile prin noile criterii de încadrare în handicap.
Andrei Ene
30 mart. 2026, 21:37
Persoanele cu dizabilități protestează împotriva guvernului Ilie Bolojan. Mesaj dur adresat premierului: „Un strigăt de disperare în fața deciziilor care ne împing spre marginalizare”

Persoanele cu dizabilități din România ies în stradă marți, 31 martie, între orele 10.00 și 14.00, pentru a își exprima nemulțumirile legate de blocarea indemnizațiilor și noile criterii de evaluarea medicală.

Persoanele cu dizabilități protestează împotriva guvernului Ilie Bolojan

Președinta CNDR, Daniela Tontsch, reprezentanta persoanelor cu dizabilități, a transmis un mesaj dur autorităților, pe care le-a acuzat că folosesc birocrația pentru a „cosmetiza” statisticile de sărăcie ale statului pe spatele cetățenilor vulnerabili.

„Prezența noastră în stradă nu este un gest simbolic. Este expresia unei limite atinse, un strigăt de disperare în fața deciziilor care ne împing spre marginalizare. Drepturi câștigate au fost anulate peste noapte. În realitate, mii de oameni cu boli cronice au fost «vindecați» din pix – adică radiați de pe listele de beneficiari prin simpla redefinire a handicapului”, a declarat Daniela Tontsch.

Citește și : Ilie Bolojan anunță oficial creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști, militari și angajații din sistemul de siguranță națională: „Nu este normal să existe derogări în masă. Săptămâna viitoare vom pune proiectul în transparență”

Ea arată că Ordinul 2300 din 2025, care stabilește noile criterii de încadrare, ignoră realitatea medicală a pacienților oncologici, neurologici sau cu probleme locomotorii, transformând astfel evaluarea într-o barieră birocratică menită să reducă cheltuielile statului.

Ce revendicări au protestatarii:

  • Anularea criteriilor de încadrare (Ordinul 2300/2025): Revenirea la evaluări care respectă standardele internaționale, nu doar nevoia de economisire a bugetului.
  • Actualizarea indemnizațiilor: Ajustarea acestora cu rata inflației. Indemnizațiile au rămas blocate la nivelul anului 2024.
  • Restabilirea facilităților fiscale: Revenirea la scutirea integrală (100%) pentru impozitele pe locuință, teren și autoturisme, după ce OUG 9/2026 a redus aceste drepturi la jumătate.

Protestatarii susțin că diminuarea protecției sociale încalcă Articolul 50 din Constituția României și reclamă faptul că, în timp ce prețurile la medicamente și utilități au explodat, statul a ales să impoziteze chiar și mijloacele de transport adaptate – singura legătură a multor persoane cu dizabilități cu locul de muncă sau școala.

„Nu poți vindeca o societate bolnavă de indiferență cu pixul unui birocrat. Poți însă să-i redai demnitatea doar atunci când tratezi fiecare om – oricât de fragil – ca pe un cetățean cu drepturi, nu ca pe o cheltuială bugetară”, a conchis președinta CNDR.

Mii de oameni cu boli cronice, scoși de pe listele de beneficiari

Guvernul a adoptat în toamna lui 2025 Ordinul nr. 2300/1457/2025, care stabilește noile criterii medico-psihosociale pentru încadrarea în grad de handicap. Oficial, scopul acestuia este  „alinierea la standardele internaționale” și „evaluarea funcțională a persoanei”, potrivit Libertatea.

,,În realitate, mii de oameni cu boli cronice au fost „vindecați” din pix  – adică radiați de pe listele de beneficiari prin simpla redefinire a handicapului.

În loc să aducă mai multă echitate, reforma a devenit o operațiune de cosmetizare statistică: numărul persoanelor cu dizabilități a scăzut artificial, iar bugetul statului este „economisit” tocmai pe seama celor mai vulnerabili”, a precizat reprezentanta CNDR.

Mulți pacienți cronici – bolnavi oncologici, neurologici, psihiatrici sau locomotori – au pierdut sprijinul financiar și accesul la servicii sociale pentru că „nu îndeplinesc” noile criterii de severitate, deși starea lor medicală nu s-a schimbat.

În luna februarie, Consiliul Național al Dizabilității din România cerea reintroducerea integrală a scutirilor de impozit și actualizarea indemnizațiilor, după ce inițiase o petiție publică pe care o semnaseră la acea dată aproximativ 13.000 de români.

Citește și : De la ce s-au abținut românii pentru a economisi bani în 2026. Cum s-au schimbat obiceiurile lor de consum: „Am renunțat la bere pentru apă minerală. Prefer să iau haine de la second-hand”

În România existau, la data de 30 septembrie 2025, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDP) 977.657 de persoane încadrate într-un grad de handicap, dintre care 86.000 de copii.

Dintre acestea, 98,35% (961.569 de persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent (neinstituţionalizate) şi 1,65% (16.088 de persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială coordonate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Circa 368.000 de români sunt încadrați în gradul de handicap „grav”, iar 418.000 au handicap „accentuat”(vezi România rurală și certificatele de handicap.)

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte