Avion prăbușit imediat după decolare. Toți pasagerii au murit VIDEO

Cel puțin patru oameni și-au pierdut viața după ce un avion s-a prăbușit imediat după decolare. Tragedia a avut loc în Mexic, iar imaginile de la fața locului arată prăbușirea aeronavei și momentul impactului devastator, care a transformat aparatul de zbor într-un morman de fiare și praf.
Irina Dumitrescu
03 apr. 2026, 10:30
Avion prăbușit imediat după decolare. Toți pasagerii au murit VIDEO

Cel puțin patru oameni au murit în Puebla, Mexic, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit la câteva minute de la decolare, relatează Financial Express. Imaginile de la fața locului arată prăbușirea aeronavei și momentul impactului devastator, care a transformat aparatul de zbor într-un morman de fiare și praf.

Potrivit postului local Cinco Radio, Agenția Federală de Aviație Civilă a deschis o investigație privind prăbușirea avionului. Autoritățile au anunțat într-un comunicat că aparatul de zbor de tip Cessna 172 a pierdut legătura cu controlul traficului aerian la doar câteva minute după decolare.

Vezi și Accident pe A1, două microbuze s-au ciocnit. Cinci persoane au ajuns de urgență la spital

S-au activat urgent operațiunile de căutare și salvare, în urma cărora a fost localizat aparatul de zbor prăbușit. În avion se aflau trei persoane decedate— doi membri ai echipajului și un pasager — și o a patra persoană în stare gravă, dar care, din păcate, a murit în timp ce era transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Avionul monomotor s-a prăbușit la câteva minute după decolarea de pe Aeroportul Internațional Hermanos Serdán. Agenția de Protecție Civilă din Puebla a transmis că aeronava a căzut într-un parc industrial din zona Santa Ana Xalmimilulco, în jurul orei locale 12:00.

Martorii au precizat pentru agenția Xinhua că avionul a pierdut rapid altitudine în apropierea unei autostrăzi din zonă, înainte de a se prăbuși pe un teren agricol.

Vicente Hernandez, un localnic, a spus că pilotul a încercat să redreseze avionul, însă acesta „zbuura deja foarte jos”. Aeronava nu a mai putut fi recuperată și, din păcate, s-a prăbușit. Autoritățile au explicat că aparatul de zbor avea ca destinație orașul Poza Rica din statul Veracruz, situat în estul țării.

Ministerul de Interne a mai transmis că decesul a trei persoane a fost constatat la fața locului, a patra victimă pierzându-și viața în drum spre unitatea medicală. Primele informații din presa locală indică faptul că avionul ar putea proveni de la o școală de pilotaj. Autoritățile nu au dezvăluit încă identitatea victimelor, în timp ce ancheta pentru stabilirea cauzelor accidentului este în plină desfășurare.

Citește și Tragedie aviatică în Crimeea. Un avion militar rus s-a prăbușit, toate cele 29 de persoane de la bord au decedat

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Gigi Becali a ales ziua cea mare! Când va fi sfințită biserica de 20 de milioane de euro din Pipera
Capital.ro
EXCLUSIV. Dezvăluiri despre Călin Georgescu. Adevărul de la prezidențiale. Crin Antonescu: M-am speriat!
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul unei basculante a trecut pe roșu și a lovit putenic o mașină, în Chitila. Bărbatul din autoturism este în stare gravă
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi