Avion prăbușit pe autostradă, a luat foc la impactul cu solul. Doi oameni au murit

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă din Germania. Potrivit unei anchete inițiale, niciun vehicul nu a fost implicat în accidentul aviatic.
Mircea Filipescu
06 nov. 2026, 21:20
Avion prăbușit pe autostradă, a luat foc la impactul cu solul. Doi oameni au murit

Tragedia s-a produs pe o autostradă la nord-est de orașul german Magdeburg, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. Avionul a luat foc după prăbușire, a raportat poliția. Două persoane au murit.

La locul accidentului aviatic au fost trimise servicii de urgență din mai multe orașe din vecinătate, servicii de ambulanță, echipe de sprijin psihosocial pentru situații de urgență și șeful pompierilor din district.


Imaginile de la fața locului arată pompieri stingând rămășițele unei aeronave roșii și albe la aproximativ un kilometru distanță de zona de service a autostrăzii Krähenberge.

Autostrada A2 este una dintre cele mai importante rute de transport est-vest ale Germaniei. Aceasta merge de la zona metropolitană Berlin până la statul vestic Renania de Nord-Westfalia, potrivit sursei citate.