Survivor 2026. Boureanu s-a accidentat și riscă să iasă din show! Atac dur din partea lui Godină, care l-a acuzat că se preface. ”S-a legat și de copiii mei și lucrul acesta chiar nu îl suport”

Tensiuni din ce în ce mai mari la Survivor 2026, după ce Cristian Boureanu s-a accidentat la picior. Marian Godină l-a acuzat că se preface și a spus că va avea ”o discuție între patru ochi” cu el, pentru a lămuri, ca-ntre bărbați, ce au de împărțit.
Alina Costache
05 apr. 2026, 10:02
Survivor 2026. Boureanu s-a accidentat și riscă să iasă din show! Atac dur din partea lui Godină, care l-a acuzat că se preface. ”S-a legat și de copiii mei și lucrul acesta chiar nu îl suport”

Iese Cristian Boureanu din Survivor? Deocamdată, tot ce se știe este că acesta s-a accidentat la picior în ziua de recompensă și a fost dus la medic.

Accidentarea s-a produs chiar înaintea probei de imunitate, când Boureanu tocmai se distra alături de colegii de echipă.

Medicii i-au pus gheață, i-au dat medicamente, iar la final i-au bandajat piciorul. Cristian Boureanu a declarat că există riscul să aibă ligamentul rupt. Colegii săi din echipa Faimoșilor i-au spus că ar fi trebuit să fie mai prudent, dat fiind faptul că urma proba de imunitate, extrem de importantă în perspectiva eliminărilor.

”Am mers la spital, m-a văzut doctorul, a văzut ce am. Mi s-a zis că s-ar putea să am ligamentul rupt, a fost bandajat să nu calc pe el. Să sperăm că totul o să fie în regulă. Normal că m-am lovit. Și-au sclântit alții glezna coborând din barcă pe pietre, Survivor înseamnă risc, nu e doar o competiție sportivă. Am făcut o gaură cam așa și am sucit ceva”, a spus Boureanu.

Citește și Când Godină nu-i acasă, CINE joacă pe masă? Soția polițistului care concurează la Survivor dă răspunsul!

Marian Godină nu a crezut pe deplin povestea accidentării. În opinia polițistului, Cristian Boureanu s-ar fi dat accidentat pentru a nu participa la proba de imunitate, existând riscul astfel de a afecta scorul tribului de la final, scrie spynews.

Tot Godină s-ar fi enervat pentru că Boureanu i-ar fi menționat copiii într-o discuție pe care au avut-o. ”S-a legat și de copiii mei și lucrul acesta chiar nu îl suport. Și legat de asta o să am o discuție între patru ochi cu el și o să îi spun că mă poate bălăcări cât dorește, pentru că oricum sunt imun la atacuri, dar în viața lui să nu mai pomenească de copiii mei”, a declarat polițistul.

Tensiunile Godină-Boureanu au apărut încă de la intrarea polițistului în echipa Faimoșilor. Atunci, fostul politician a spus că nu știe cine este Godină, iar replica polițistului a venit instantaneu: ”Sunt un om lângă care vei adormi mult mai repede, pentru că tu ai obiceiul ca lângă un polițist să adormi repede”.

Citește și Mesaj sfâșietor al mamei Codruței Filip după divorțul artistei de Valentin Sanfira: „Bunul Dumnezeu să te ajute să rămâi sănătoasă psihic și fizic”