Remus Pricopie: Se aşteaptă licitaţia pentru achiziţionarea a minimum 600 de microbuze pentru elevi

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă licitaţia prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va achiziţiona minimum 600 de microbuze pentru transportul elevilor.
Filip Stan
25 aug. 2013, 15:21
Remus Pricopie: Se aşteaptă licitaţia pentru achiziţionarea a minimum 600 de microbuze pentru elevi

Ministrul Remus Pricopie a precizat că s-a lucrat la mai multe variante în privinţa achiziţionării microbuzelor, principala problemă – identificarea banilor – fiind depăşită.

„Problema principală era identificarea banilor şi acum avem şi nişte ordine de mărime. Dacă la microbuze am reuşit să identificăm 76 de milioane (n.r. lei), constataţi că la decontarea navetei vorbim de 140 – 180 milioane. În acest moment a fost adoptată o ordonanţă, microbuzele urmează să fie achiziţionate de Ministerul Dezvoltării, din câte ştim noi, pentru că ne aflăm într-o permanentă comunicare cu ministerul, urmează să fie lansată licitaţia şi noi sperăm să fie achiziţionate un minim de 600 de microbuze. Sigur că va fi o licitaţie şi vom vedea câte vom reuşi să achiziţionăm”, a declarat Remus Pricopie.

Ministrul a susţinut că va exista pe agenda Guvernului, într-o şedinţă viitoare, „o reglementare care plafonează sumele decontate pentru transport”.

Citeşte şi BACALAUREAT 2014. Precizările ministrului Remus Pricopie privind examenul de maturitate

El a spus că în ultimii ani sumele decontate transportatorilor pentru abonamentele elevilor au crescut de la aproximativ 40 de milioane lei în urmă cu doi – trei ani, la 140 de milioane lei în urmă cu un an.

„Estimarea pentru anul acesta, dacă mergem în acest ritm, ar fi de 180 de milioane. (…) Această măsură care a fost menită să vină în sprijinul elevilor, de fapt constatăm că este în sprijinul transportatorilor. Noi considerăm, nu avem suficiente date pentru a acuza, dar noi considerăm că toate aceste situaţii trebuie să le verifice instituţiile specializate, de aceea am trimis documentaţia către Ministerul de Finanţe, către Consiliul Concurenţei, către alte instituţii ale statului şi aşteptăm să vedem dacă se justifică aceste valori extrem de mari sau nu. Până atunci, într-o ordonanţă simplă, care se adoptă săptămâna viitoare, Ministerul de Finanţe a propus şi noi suntem de acord să se introducă plafoane pentru fiecare interval de distanţă, pentru kilometru. Aceste plafoane nu sunt la valoarea minimă, sunt la o valoare realistă, în felul acesta, cu aceeaşi sumă de bani, vom putea sprijini mult mai mulţi elevi, urmând ca firmele care practică astfel de tarife să fie verificate”, a apreciat ministrul.

Citeşte şi Pricopie: Am cerut deblocarea a 30 de milioane de lei pentru decontarea transportului elevilor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT