Mircea Lucescu a fost transferat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, după ce au reapărut aritmii cardiace importante, greu de controlat, deși medicii au reușit inițial să îi stabilizeze starea. Il Luce este monitorizat permanent, dar familia a analizat varianta unui transfer în străinătate, la Viena. Medicii au considerat deplasarea prea riscantă din cauza instabilității ritmului cardiac, astfel că, tratamentul continuă în România, sub supravegherea atentă a echipei medicale.
Citeşte şi: A fost cel mai bogat român şi îşi plătea angajaţii cu 1.200 de lei pe lună. Acum a ajuns sărac lipit!
Mai mulți membri ai familiei au venit la spital pentru a-l vizita și a-i fi aproape, încercând să îi ofere sprijin moral. Printre ei s-a aflat și soția sa, Neli Lucescu, care a fost vizibil afectată de situație. La ieșirea din spital, aceasta a fost vizibil copleșită de emoții, izbucnind în lacrimi și rostind doar două cuvinte: „Gata, lasă-mă!”.
La rândul ei, Ana-Maria Lucescu, soţia lui Răzvan Lucescu, s-a s-a arătat deranjată de prezența jurnaliștilor în fața spitalului.
„Nu îmi expun public decât emoțiile profesionale și, chiar și atunci, foarte rar. Nu am făcut niciodată public nici cel mai mic detaliu din viața mea de familie. Și totuși, aseară, în mașină, împreună cu fiica mea, am ajuns să ne ascundem sub scaune. A fost umilitor. A fost dureros. Senzația a fost profund invazivă, greu de descris altfel. Am simțit impulsul să merg la jurnaliști și să-i implor să se oprească. Dar mi-am dat seama că orice gest de acest fel ar fi întors camerele spre mine și ar fi adăugat încă o secvență la același spectacol. A durut enorm”, a scris nora lui Mircea Lucescu pe contul ei de Facebook.