Proiectul, inițiat de mai mulți parlamentari PSD, vizează modificarea și completarea Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, introducând noi prevederi referitoare la sprijinul acordat persoanelor care suferă pagube în urma unor situații de urgență.
Potrivit propunerii legislative, persoanele afectate de dezastre, conflicte armate sau intervenții ale serviciilor de urgență vor avea dreptul, pe lângă ajutoarele de urgență, la despăgubiri care să acopere valoarea reală a pierderilor, calculată la prețul pieței. Aceste sume ar urma să fie acordate într-un termen de cel mult 90 de zile de la producerea incidentului.
Actul normativ stabilește și responsabilități clare pentru autoritățile locale. Astfel, primăriile vor fi obligate să reconstruiască imobilele afectate și să le readucă la starea inițială în termen de maximum un an, inclusiv în ceea ce privește racordarea la utilități. În același timp, persoanele afectate își vor păstra statutul anterior, fie de proprietari, fie de chiriași.
Pe durata lucrărilor de reconstrucție, autoritățile locale vor trebui să asigure cazarea celor afectați, în condiții cel puțin similare, suportând integral costurile aferente. În situația în care primăriile nu dispun de fondurile necesare, guvernul va avea obligația de a aloca sumele din fondul de urgență, urmând ca acestea să fie recuperate ulterior de la persoanele sau entitățile responsabile, dacă se constată vinovății.
Inițiatorii arată, în expunerea de motive, că proiectul a fost elaborat în urma exploziei produse anul trecut într-un bloc din cartierul Rahova. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.