Flota nazistă scufundată în Dunăre: O bombă ecologică de aproape 70 de ani

„Este o realitate faptul că în acea parte a Dunării se navighează pe propriul risc„, a declarat agenţiei spaniole de presă Dusan Vojvodic, co-regizor şi scenarist al unui film documentar despre scufundarea flotei naziste de la portul sârb Prahovo, realizat în septembrie 2012, informează Agerpres.

Acest documentar reprezintă intenţia cea mai serioasă de până acum de a clarifica misterele care încă mai înconjoară operaţiunea „Donau elf”, în care au fost scufundate peste 170 de nave germane pentru a evita să fie capturate de armata sovietică.

Această secţiune navigabilă nu figurează pe hărţi, iar navele circulă conduse vizual de un căpitan de la un turn din apropiere de hidrocentrala Djerdap II (Porţile de Fier), între Serbia şi România.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Date oficiale arată că există 213.000 de tone de nave de război scufundate, potrivit lui Vojvodic, care a apelat la experţi în navigaţie, tehnici militare, arheologie subacvatică şi explozivi şi a studiat arhive sârbe şi germane pentru realizarea documentarului său „Tajne dunavskog vilenjaka” (Secretele elfilor Dunării).

Alte articole

Adrian Câciu îi dă replica lui Bolojan, după ce premierul interimar a anunțat lucrări de mare anvergură pe Dunăre: „A apărut deșteptul vieții. Ia-te de mână cu Sfarmă-Piatră de Miruță și lăsați-ne!”

Ungaria ridică un baraj pe Dunăre pentru a salva centrala nucleară de la Paks. Premierul Péter Magyar anunță că peste 100 de soldați au fost mobilizați

Navele flotilei Dunării şi Mării Negre, care s-au retras sub comanda amiralului Paul Willy Zieb, au fost scufundate într-o operaţiune secretă între 5 şi 7 septembrie 1944 pentru a nu cădea în mâinile sovieticilor. Navele scufundate, între care nave de război, dragoare, cargouri maritime şi fluviale, precum şi o navă spital, trebuiau să blocheze trecerea armatei sovietice. De atunci ele reprezintă un obstacol pentru navigaţie în secţiunea respectivă. Epavele se întind pe o distanţă de cinci kilometri şi se află la mai puţin de un kilometru de hidrocentrala Porţile de Fier II, într-o zonă de mare valoare ecologică, pentru că acolo se reproduc sturionii şi alte specii, care nu pot merge mai mult în amonte din cauza centralei.

Se pot face doar presupuneri cu privire la cantitatea materialului exploziv, dar cu siguranţă sunt sute sau mii de tone. Este într-adevăr un mare pericol, spune documentaristul.

Au fost puţine încercări de a soluţiona problema, iar în 2006, Uniunea Europeană a finanţat o misiune de explorare de recunoaştere pentru a evalua riscurile retragerii epavelor. Navele au fost scufundate în diferite puncte una faţă de alta pentru a închide fluviul şi, de-a lungul deceniilor, în jurul lor s-au format grinduri care par ireale.

Potrivit lui Vojvodic, există un plan european de a scoate la suprafaţă 20 de nave, pentru a extinde căile navigabile. Scoaterea lor ar însemna costuri mari, potrivit unor prime evaluări – de peste 13,5 milioane de euro -, şi o mare provocare tehnologică.

Dispozitivele explozive, minele sunt încă active, pentru că au fost concepute să rămână mult timp sub apă. Acum sunt acoperite de straturi de ierburi şi alge. Iar cele care se află sub nisip vor rămâne acolo pentru totdeauna, a mai spus Vojvodic.