Blaga: Deocamdată nu avem o invitaţie la discuţii din partea lui Ponta; Nu cred în sinceritatea lui

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că democrat-liberalii nu au primit nicio invitaţie din partea premierului pentru a discuta pe teme economice şi a arătat că nu crede "în sinceritatea" lui Victor Ponta.
Romania TV
26 aug. 2013, 09:00
Blaga: Deocamdată nu avem o invitaţie la discuţii din partea lui Ponta; Nu cred în sinceritatea lui

„Eu nu cred în sinceritatea domnului Ponta, pentru că atunci când a spus că ne va trimite o invitaţie şi-ar fi trimis mesajele pe diferite căi, prin diferiţi consilieri, care nu au făcut altceva decât să aplice regula de trei simplă să arate ce neajunsuri ar produce în buget măsurile pe care le-am propus fără niciun fel de analiză de impact”, a arătat Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.

Întrebat dacă democrat-liberalii vor participa la o întâlnire cu premierul Victor Ponta, Vasile Blaga a răspuns că reprezentanţii PDL nu au nicio concluzie pentru că deocamdată nu au nicio invitaţie.

„Deocamdată nu avem o invitaţie din partea domnului Ponta să vedem ce doreşte să discutăm. Noi nu dorim o întâlnire de faţadă, să ne întâlnim să facem poze”, a arătat Blaga.

El crede că premierul Ponta a vrut doar „să puncteze” o întâlnire cu opoziţia înainte de discuţiile pe care le va avea cu FMI.

Blaga a mai spus că, dacă democrat-liberalii ar participa la o întâlnire cu premierul Victor Ponta, nu ar face acest lucru pentru a cere ceva pentru PDL.

„PDL nu este în opoziţie cu România, ci cu guvernul USL şi, în aceste condiţii, noi nu vrem să ajungem la guvernare direct de la înmormântare, pentru că guvernul Ponta, prin măsurile pe care le-a luat sau mai bine zis pe cele pe care nu le-a luat, nu a făcut altceva decât să avem astăzi cu 40.000 de şomeri mai mult decât anul trecut. Noi nu am participa la o astfel de întâlnire pentru a cere ceva pentru PDL”, a mai spus Vasile Blaga.

Premierul Victor Ponta a declarat în urmă cu o săptămână că USL încurajează dialogul cu opoziţia, în special pe teme economice, fiind dispusă să aibă întâlniri cu reprezentanţii opoziţiei pentru a discuta propunerile avansate de aceasta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
Meme Stoica nu e de acord cu Gigi Mustață și Peluza Nord: „Ori nu e atitudine, ori e!” Ce spune despre Baciu. Exclusiv
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Poate angajatorul să îți respingă concediul după ce ai cumpărat vacanța? Când are dreptul să refuze
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat