Avertizare meteo de ultimă oră. Trei zile cu lapoviță, ninsori și vânt puternic. Este vizat și Bucureștiul

Meteorologii ANM au emis o nouă avertizare meteo de vreme rea. Se anunță ninsori, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni, inclusiv în București.
Loredana Brumă
09 apr. 2026, 10:20
Avertizare meteo de ultimă oră. Trei zile cu lapoviță, ninsori și vânt puternic. Este vizat și Bucureștiul

Avertizare meteo de vreme rea. În perioada 9 aprilie ora 10.00-11 aprilie ora 10.00 iarna se întoarce în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în Capitală.

Avertizare meteo. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Pe parcursul zilei de joi (9 aprilie), temporar vor fi intensificări ale vântului în centrul, estul și sud-vestul țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte, local vor fi rafale de peste 50…70 km/h.

Îndeosebi în centrul, estul și sudul țării temporar vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. În estul și sud-estul Transilvaniei se va depune strat de zăpadă de 3…6 cm.

Citește și VIDEO Vreme de Crăciun în weekendul de Paşte, temperaturile ajung la -5 grade Celsius şi ninge ca-n poveşti. Ce arată „indicele de împrimăvărare” al ANM

La munte va ninge și mai ales la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat de zăpadă (în medie de 5…10 cm).
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, iar pe parcursul nopților local în jumătatea de nord a teritoriului și izolat în rest vor fi minime negative și se va produce brumă.

avertizare meteo

Prognoza specială pentru București

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 09.04.2026 Ora 10:00 – 10.04.2026 Ora 09:00

Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai mici decât cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și după orele amiezii, temporar va ploua, iar în cursul nopții vor fi posibile precipitații și sub formă de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 10.04.2026 Ora 09:00 – 11.04.2026 Ora 10:00

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 1…4 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Citește și Meteorologii analizează evoluția fenomenul „Super El Niño”: La ce să ne așteptăm vara aceasta, conform noilor statistici

În intervalul 09 aprilie, ora 10 – 11 aprilie, ora 10, pentrumunicipiul București va fi în vigoare o informare meteorologică pentru vreme deosebit de rece.

meteo bucuresti