Duminică, 19 aprilie, în exclusivitate la Antena 3 CNN, Sorin Grindeanu a vorbit despre rolul de mediator al președintelui Nicușor Dan, apreciind modul în care acesta își exercită atribuțiile și respectă limitele constituționale ale funcției.
„Nu am simțit să depășească limitele date de Constituție până în acest moment, ceea ce e un lucru bun. A mers în limitele constituționale, ceea ce e lăudabil. Au fost predecesori ai domniei sale care nu s-au înscris în aceste limite.
Nicușor Dan este un om care și-a înțeles poziția politică, față de Ilie Bolojan. Este un președinte care și-a intrat în rolul de mediator, de a încerca să înțeleagă și să fie un președinte al tuturor românilor, pe când primul-ministru nu a depășit poziția de președinte PNL cu susținere USR. Nu a realizat că este un premier al unei coaliții. Este și premierul PSD, ajuns acolo cu 45% din voturi date de PSD. Asta nu a înțeles.
Nu cred că poziția lui Nicușor Dan are legătură cu șefii serviciilor. Aș specula să vă spun, dar nu aș vedea de ce s-ar amesteca aceste lucruri. Nu s-a întâmplat până acum așa ceva, dar aici trebuie să ai o majoritate ca să îți treacă. Președintele propune și Parlamentul votează.
Dacă eu aș spune acum că Ciprian Ciucu este extraordinar, sau vă mai dau, nu știu, Muraru, de la Iași, e un tip extraordinar, ar fi premierul marionetă, nu? L-am văzut foarte nervos în ultima vreme, inclusiv cu președintele Nicușor Dan, mi-am dat seama că nervozitatea i-a plecat de la faptul că va fi schimbat fratele său din poziția de ambasador.”