„Ne așteptăm la retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan”, spune la RFI liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. Partidul organizează o consultare internă luni, de la ora 17, pentru a stabili dacă va continua sau nu în formula actuală de guvernare. „Dacă domnul prim-ministru nu va înțelege că trebuie să plece atunci când nu mai are sprijin politic, da, PSD poate iniția o moțiune de cenzură”, mai afirmă senatorul, întrebat despre un asemenea demers.
„Așa cum au fost discuțiile în partid și au fost și publice până la urmă, că după fiecare întâlnire regională, președintele Sorin Grindeanu a spus public: nu dorim continuarea cu Ilie Bolojan. Deci practic, ne așteptăm la retragerea sprijinului politic lui Ilie Bolojan”, spune Daniel Zamfir.
Întrebat care e planul PSD pentru a doua zi, senatorul a răspuns: „Vor urma niște consultări la Cotroceni, unde președintele României, ca mediator, cred că are capacitatea să pună la masă pe toți cei care… vorbesc de forțele proeuropene, ca să poată să continue guvernarea. În orice democrație consolidată sau mai puțin consolidată, cum e la noi, se întâmplă așa: atunci când un Guvern își pierde sprijinul politic sau un prim-ministru care își pierde sprijinul politic pleacă acasă (…). Sigur, poți să nu vrei să pleci acasă și anume să rămâi cu un Guvern minoritar. Asta înseamnă cu adevărat adâncirea unei crize, pentru că un Guvern minoritar poate să reziste atunci când cineva din Parlament, un partid în Parlament, te susține. Or noi categoric, am anunțat și vă asigur că așa va fi, nu vom susține un Guvern minoritar (…). Și ca să anticipez o întrebare a dvs., vă asigur că PSD nu va face nici Guvern cu AUR”.
Daniel Zamfir spune că România se îndreaptă într-o direcție greșită: „De ce excludeți varianta ca această coaliție să continue, dar fără Ilie Bolojan prim-ministru? Nu avem noi o problemă personală cu Ilie Bolojan. Opt din zece români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită (…). În aceste condiții, trebuie să schimbăm ceva, trebuie să schimbăm direcția, trebuie să schimbăm pilotul. Asta nu înseamnă că dăm jos tot echipajul din avion și toți pasagerii. Am schimbat pilotul, care și-a impus niște reguli, este un om extrem de încăpățânat, care dorește să se facă doar cum vrea domnia sa”.
La remarca realizatorului că dacă PSD schimbă pilotul, s-ar putea să se prăbușească avionul, senatorul a replicat: „Păi, în mod sigur, acum se prăbușește, pentru că domnul Ilie Bolojan pare așa ca un pilot care conduce un avion în vrie, trage de manetă în stânga, trage în dreapta, direcția e una greșită”.
La remarca realizatorului că totuși, copilot e PSD-ul, Daniel Zamfir a răspuns: ”Am înțeles. PSD-ul, copilotul, a anunțat de foarte multe ori că nu e bună direcția și am fost și subiectul diverselor ironii și din presă și în spațiul online, că PSD azi iese de la guvernare, nu iese. Uitați-vă acum ce se întâmplă cu deciziile pe care le ia Ilie Bolojan. Cu cine s-a consultat domnia sa când a stabilit o listă a societăților comerciale care să fie scoase la vânzare?”.
Va depune PSD o moțiune de cenzură?
Întrebat în acest sens, Daniel Zamfir nu exclude o moțiune de cenzură: „Dacă domnul prim-ministru nu va înțelege că trebuie să plece atunci când nu mai are sprijin politic, da, PSD poate iniția o moțiune de cenzură, ne mai făcând parte din această coaliție și din Guvern (…). Este un act de responsabilitate ca atunci când țara merge într-o direcție greșită și o simt toți cetățenii, o simt companiile, ne spun instituțiile financiare, abia atunci dai dovadă de responsabilitate, când înțelegi că ești pe un drum greșit și trebuie să-ți revii”.
Întrebat dacă țara nu mergea într-o direcție greșită și atunci când premierul PSD, Marcel Ciolacu, arunca bani în stânga și în dreapta, fără acoperire în economia reală, ceea ce a dus la deficitul bugetar uriaș din prezent, Daniel Zamfir a replicat: „Bani în stânga și în dreapta însemnau proiecte de autostrăzi, însemnau construcții de spitale, de străzi, pentru că România nu e doar Bucureștiul și marile centre urbane. Bucureștiul înseamnă și zona rurală, care are nevoie de dezvoltare. Or faptul că ai băgat bani ca să dezvolți România și chiar împrumutat fiind, nu e un lucru rău”.
PSD cere Guvernului retragerea inițiativelor de vânzare a companiilor de stat și acuză lipsa consultării în Coaliție
Partidul Social Democrat solicită premierului Ilie Bolojan și vicepremierului Oana Gheorghiu retragerea imediată din procedura legislativă a oricăror inițiative privind vânzarea unor companii de stat considerate strategice și profitabile.
Potrivit unui comunicat transmis de PSD, formațiunea critică lipsa de transparență în procesul decizional, susținând că nu au existat consultări nici cu partenerii de coaliție, nici cu miniștrii de resort ai partidului înainte de prezentarea acestor planuri.
Social-democrații consideră că o astfel de decizie nu poate fi luată „într-un cerc restrâns”, fără o dezbatere publică amplă la nivelul Parlamentului.
În acest context, PSD anunță că va depune un proiect de lege care să interzică, pentru o perioadă de doi ani, vânzarea de active ale companiilor de stat profitabile.
Totodată, partidul solicită explicații din partea Guvernului privind modul în care au fost evaluate companiile vizate. Social-democrații acuză subevaluarea unor active importante și lipsa luării în calcul a potențialului de creștere în actualul context geopolitic și economic.
Printre companiile menționate se numără Hidroelectrica și Romgaz, unde PSD ridică semne de întrebare cu privire la oportunitatea vânzării unor pachete de acțiuni în plină criză energetică globală. Potrivit formațiunii, valoarea acestor companii ar putea crește semnificativ în următoarele 12–18 luni.
PSD mai solicită clarificări și în cazul CEC Bank, pe care o descrie drept o instituție esențială pentru finanțarea programelor guvernamentale destinate agriculturii, IMM-urilor și sectorului locativ. Social-democrații susțin că banca ar fi fost evaluată la jumătate din valoarea reală de piață.
În ceea ce privește SALROM, PSD acuză omisiuni grave în procesul de evaluare, afirmând că nu a fost inclus zăcământul de grafit de la Baia de Fier, considerat una dintre cele mai pure resurse din Europa. Formațiunea subliniază importanța strategică a grafitului în producția de baterii litiu-ion și în industrii de vârf, precum cea aerospațială și de apărare.
De asemenea, PSD critică intenția de vânzare a unor companii din domeniul Apărării, în contextul în care statele membre NATO își cresc bugetele pentru acest sector.
Social-democrații cer Guvernului să răspundă public la întrebările legate de aceste decizii și să clarifice cine ar beneficia de pe urma unor eventuale tranzacții pe care le consideră „dezavantajoase pentru statul român”.