De ce profesia de judecător nu mai este atractivă pentru tinerii absolvenți de Drept. Președintele Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan: Salarii de 3.000 de euro nu există în magistratură la nivelul judecătorilor

Președintele Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan, a vorbit despre cât de greu este pentru un tânăr absolvent de drept să ajungă judecător, despre probele și examenele pe care trebuie să le treacă, dar și despre motivele pentru care această meserie devine neatractivă pentru tineri.
Alina Andrei
20 apr. 2026, 14:22
De ce profesia de judecător nu mai este atractivă pentru tinerii absolvenți de Drept. Președintele Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan: Salarii de 3.000 de euro nu există în magistratură la nivelul judecătorilor

”Salarii de 3.000 de euro de care vorbeați, doamneavoastră, nu există în magistratură la nivelul judecătorilor. Cum vă așteptați ca cei mai bune absolvenți de drept să intre în magistratură în condițiile astea? Pentru că este o piață a absolvenților de drept cu firme de avocatură, cu instituții europene, cu firme multinaționale care au nevoie de consultanță juridică, care îi vor iei pe cei mai buni. Și atunci, întrebarea mea a fost de fiecare dată, statul român vrea o magistratură prost pregătită, mediocră sau una care are capacitatea de a recruta, dacă nu pe cei mai buni, măcar pe cei din eșalonul superior al absolvenților de drept în fiecare an.

Pentru că tu degeaba vorbești de independență și de faptul că un judecător nu-i corupt, că nu este suficient. S-ar putea să fie plin de bune intenții, dar să nu aibă pregătirea profesională necesară pentru a ocupa această funcție așa cum ar trebui să o facă. Că asta îți dă forța în magistratură. E așa cum în orice firmă de avocatură se bat să ducă la ei pe cei mai buni, pentru că îi duc în vârfă. Ori noi avem nevoie de lucrul acesta în magistratură”, explică președintele Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan.

Citește și: ÎCCJ decide luni dacă majorează cu 50% salariile judecătorilor cu cel puțin 18 ani vechime. Spor introdus în salariul de bază, venituri mai mari cu 12-13.000 de lei

Potrivit Danei Gîrbovan profesia de judecător nu mai este atractivă pentru tinerii absolvenți de Drept și din cauza dificultății examenelor, dar și a veniturilor mici pentru o așa mare responsabilitate.

”Salarii de 3000 de euro de care vorbeați, dumneavoastră, nu există în magistratură la nivelul judecătorii lor, decât poate, poate, dar nici nu sunt sigură că se ajunge acolo după 20 de ani de vechime. Ca să ajungi magistrat, vorbesc din perspectiva că am fost și am discutat cu studenții de la Drept, încercând să le spun că, da, totuși este demnitatea profesiei, lucrurile se vor îndrepta, nu vor rămâne aici. Veniți în magistratură, pentru că majoritatea nu mai vor să vină.

Citește și: Judecătorii CCR încasează lunar, pe lângă salariul de zeci de mii de lei, și spor de stres, în valoare de peste 2.000 de euro. Patru dintre magistrați cumulează și pensia cu salariul

Trebuie să dai un examen la Institutul Național la magistratorii, care durează vreo nouă luni de zile. Sunt probă teoretică, două, și grile și probă descriptivă, un examen psihologic foarte dur, un interviu pe motivație, după care sunt două ani la Institutul Național al Magistraturii, unde bursa este de 4.000 de lei, 4.000 de lei pe lună. Deci ai nevoie, cu siguranță, să te ajute financiar cineva, să poți să traversezi această perioadă pentru a ajunge judecător-stagiar, unde vei avea salariu și vei fi repartizat acolo unde sunt posturi vacante, că nu sunt toate în Cluj, în București, în Iași, în Timișoara sau în alte orașe mari. Sunt și la Viseu, și la Târgu Lăpuș și la Huedin, și la Corabia și peste tot în țara.

Și atunci tu te duci tânăr absolvent de Drept, foarte bun, să stai cu 4.000 de lei doi ani, pe urmă să mergi stagiar, unde ești repartizat și unde îți primești post, după care dai un alt examen extrem de greu din șase materii, și scris și oral, și teorie, și practică, pentru a ajunge judecător definitiv, cu un salariu care va ajunge la un moment dat în jur de 10-11.000 de lei. Și stai la judecătorie foarte mult timp, pentru că acum cariera unui judecător, întinzându-se până la 65 de ani, te gândești undeva pe la 40 de ani.

Este gândită cariera unui judecător și va rămâne foarte mult timp la judecătorie. Deci nu mai este o profesie atractivă din niciun punct de vedere pentru tineri absolvenți de drept, și asta este o mare problemă în condițiile în care, oricum, numărul de posturi vacante crește. Cresc concursurile cu admitere directă, unde erau recrutați, tot printr-un examen foarte îndelungat și dificil, pentru cei care aveau minim 5 ani vechime în funcțiile de profesie juridică, este blocat de anul trecut și anul acesta. Nu avem voie să organizăm astfel de concursuri din cauza constrângerilor bugetare, care nu se aplică însă în toate sistemele. Sunt și excepții. Iată că justiția nu a fost suficient de importantă pentru a se număra printre ele”, mai spune Dana Gîrbovan.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Gigi Becali, verdict clar despre Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan: „Sunt prieten cu el, dar nu se compară”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți